Oraşe de văzut în 2019. Care sunt cele mai bune destinaţii pentru vacanță
Plimbările prin oraşe sunt atracţii în sine pentru cei mai mulţi turişti, iar unele metropole au ajuns deja celebre pentru oferta destinată celor ce preferă traseele pietonale. Iată câteva localităţi în care trebuie să ajungeţi neapărat în acest an.
Oraşul Voncouver din Canada este plin de hărţi instalate pe marginea trotuarelor, pentru a oferi cât mai multe detalii turiştilor dornici de plimbare. Ei pot alge de la False Creek, până la piaţa de produse proaspete sau parcul Lost Lagoon, o zonă amenajată special pentru cei care vor să se plimbe şi să admire peisajul urban.
Şi Florenţa, localitate foarte vestită din Italia, este considerată una dintre cele mai bune destinaţii pentru cei care vor să se plimbe. Multe zone din oraş nici măcar nu sunt deschise pentru maşini. Fiecare perimetru are şi propriile oferte de tururi ghidate. Centrul istoric, zona din jurul Domului şi explorarea galeriilor Uffizi sunt cele mai cunoscute atracţii pentru o aventură turistică, scrie canal3.md.
Dacă ajungi la Ierusalim, în Israel, nici nu are rost să te gândeşti să intri altfel decât pe jos. Dacă vrei să ajungi la Zidul Plângerii ori la Cupola Stâncii ori să te strecori printre pelerinii din Biserica Sfântului Mormânt, nu poţi să te bazezi decât pe propriile picioare.
Dubrovnik, din Croaţia, este destinaţia ideală pentru cei care vor să fie seduşi în ritmul unei plimbări. O parte dintre peisajele care se deschid în faţa ochilor celor care o iau la pas, cum ar fi cetatea de pe malul mării Adriatice, par cunoscute deja. Li se întâmplă mai ales celor care au urmărit serialul "Urzeala Tronurilor".
Ceva mai mic, oraşul marocan Marrakech de la poalele muntelui Atlas, amestecă în mod spectaculos zone tradiţionale, vechi şi confortul oferit de tehnologia modernă.
Perspective istorice îi aşteaptă pe turişti la Medina, la Koutubia, Palatul Badia sau în piaţa Djemaa el-Fna, unde a fost arătat locuitorilor elefantul trimis de Regina Victoria sultanului din Maroc şi unde cândva aveau loc execuţiile publice.
- NESIMȚIRE FĂRĂ MARGINI. Faleza din Soroca, reabilitată din banii României, a fost vandalizată (FOTO)
- Veselie mare în satul Dănceni. Oamenii s-au plimbat cu o sanie trasă de cal
- Studenţii şi elevii cu drept de vot vor putea vota în localităţile în care învaţă, chiar dacă nu au viză de reşedinţă acolo
- Zeci de arestări în Bulgaria în cadrul unei operaţiuni împotriva finanţării terorismului internaţional