Peste 30 de autogări din ţară vor fi MODERNIZATE. Ce schimbări vor fi facute
foto: facebook
Peste 30 de autogări din ţară vor fi complet modernizate în următorii trei ani.
Anunţul a fost făcut într-un comunicat de presă al Agenţiei Proprietăţii Publice.Potrivit acestuia vor fi reabilitate atât clădirile administrative, platformele și parcările aferente autogărilor, cât și infrastructura adiacentă - grupurile sanitare, sistemele de canalizare și aprovizionare cu apă, rețelele de iluminare.
De asemenea, vor fi construite rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități și vor fi modernizeze sistemele de informare și management.
Toate acestea sunt posibile datorită unui parteneriat public-privat încheiat recent de Agenția Proprietății Publice (APP).
În rezultatul unui concurs public organizat de APP, drepturile de operare a serviciilor prestate de întreprinderea de stat ”Gările și Stațiile Auto” au fost transmise către un investitor privat pentru 25 de ani.
Potrivit documentului, compania câștigătoare este obligată să plătească timp de 25 de ani în bugetul de stat peste cinci milioane de lei anual.
Rezultatul concursului a fost făcut public de Agenția Proprietății Publice prin Comunicatul informativ publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.504-511 din 22 decembrie 2018.
Suma va crește cu cinci la sută în fiecare an. Investitorul și-a asumat responsabilitatea ca după expirarea contractului de parteneriat să transmită în proprietatea statului toate bunurile, inclusiv cele reconstruite.
“Ca urmare a acestui parteneriat vor avea de câștigat atât pasagerii, șoferii de autobuse și microbuse, cât și statul”, susține Vladimir Baldovici, directorul Agenției Proprietății Publice.
Potrivit lui, infrastructura autogărilor a fost construită cu peste 50 de ani în urmă și nu mai poate face față fluxului de unități de transport și pasageri și generează costuri mari pentru întreținere.
Parteneriatul public-privat este de lungă durată și prevede că recuperarea investițiilor va avea loc pe parcursul a 25 de ani, ceea ce înseamnă că modernizarea autogărilor nu va determina majorarea tarifelor pentru călătorie în următorii ani. Aceasta în condițiile în care tarifele nu sunt stabilite de partenerii privați, ci sunt aprobate de Ministerul Economiei și Infrastructurii.
"Nu există nici un risc că statul să piardă imobilele amplasate în autogări, deoarece hotărârea Guvernului prevede ca, după încetarea contractului de parteneriat public-privat, obiectul parteneriatului cu toate activele și bunurile aferente, inclusiv cele rezultate în perioada de derulare a contractului, să fie transmise în proprietatea statului în bună stare, funcționale și libere de orice sarcini sau obligații”, susține Vladimir Baldovici.