Surpriză de la LG. Producătorul ar putea lansa primul smartphone care se poate controla, în totalitate, prin gesturi de la distanță
Într-o piață a telefoanelor care pare saturată și în care marii producători se chinuie să scoată noi facilități, o mare surpriză ar putea veni de la LG, scrie digi24.ro.
Producătorul ar putea lansa primul smartphone care se poate controla, în totalitate, prin gesturi de la distanță. Cu alte cuvinte, ecranul nu mai trebuie atins cu degetul, ci poate fi utilizat doar prin simpla mișcare a mâinii pe deasupra sa.
Un scurt filmuleț de prezentare, publicat de Tech Crunch, în care apare mesajul Goodbye Touch este interpretat drept un indiciu că LG va lansa un astfel de dispozitiv la târgul Mobile World Congress, de luna viitoare, din Barcelona. Modelul ar reprezenta un vârf de gamă și s-ar putea numi LG Premiere.
Numai că presa de specialitate remarcă faptul că pariul LG s-ar putea dovedi necâștigător. Încercări de acest fel au mai fost: Samsung are o facilitate similară denumită Air Gesture, dar numai pentru a răspunde unui apel sau pentru a scrola în sus.
Și până și funcția de recunoaștere facială de la Apple poate fi interpretată ca fiind una care presupune control fără atingere. Dar cam atât. Nu s-a mers până la fabricarea unui telefon care să nu aibă nevoie să fie atins cu degetul. Tehnologia a prins mai degrabă în cazul televizoarelor - sunt modele pe piață care pot fi controlate prin gesturi de la distanță, fără a mai fi nevoie de o telecomandă.
- Samsung Galaxy S10 va fi lansat pe 20 februarie la San Francisco
- Cum ar fi o cină fără telefoane?! A apărut o nouă provocare în multe localuri din lume
- Nike lansează adidaşii viitorului, care pot fi controlaţi cu ajutorul smartphone-ului
- Va fi lansat primul smartphone din lume fără butoane fizice şi cabluri