Vlad Plahotniuc: Această campanie electorală va fi o ocazie să vizitez TOATE LOCALITĂŢILE din Nisporeni şi să-mi construiesc programul de rezolvare a problemelor
Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc a început campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie. Potrivit lui, această campanie electorală va fi o ocazie să vizitez toate localităţile acestei circumscripţii, să se întâlnească cu oamenii din sate şi să soluţioneze problemele cu care se confruntă localnicii.
"O să încercăm să avem grijă şi mai departe de localităţi, de oamenii de aici din Nisporeni, de tot ce ne reprezintă pe noi aici, băştinaşii. Faptele bune vor continua.
Această campanie electorală va fi pentru mine o ocazie să vizitez toate localităţile acestei circumscripţii, toate satele, să mă întâlnesc cu oamenii, să aflu problemele care mai sunt în sate şi ele sunt multe şi să-mi construiesc programul de rezolvare a tutoror problemelor reieşind din aşteptările şi problemele care sunt în fiecare localitate. În următoarea guvernare care va fi, vă asigur că PDM va depune tot efortul ca să lucreze pentru oameni. Au recunoscut-o toţi că PDM timp de 3 ani a făcut ceea ce nu au reuşit alţii. Am reuşit să schimbăm încrederea oamenilor în guvernare şi asta se resimte în toate sondajele. Cea mai mare creştere în sondaje este a PDM", a precizat Vlad Plahotniuc.
Preşedintele PDM a declarat că se angajează să lucrez pentru binele oamenilor din Nisporeni şi mizează pe încredere şi susţinerea cetăţenilor în acest scrutin.
"S-au săturat oamenii de vorbe, de aceea faptele noastre au dat roade şi ele se văd. Sunt încă multe probleme, noi ne-am propus în actul nostru de guvernare să rezolvăm mult mai multe decât am făcut în trei ani. Totuşi, am stabilizat situaţia, am făcut ordine în ţară şi am început să mişcăm şi să facem lucruri bune în toată ţara, dar şi aici în Nisporeni. Poate aţi profitat puţin mai mult decât alte localităţi de atenţia noastră, pentru raionul nostru a rămas cam uitat. Satul meu de baştină a mai avut atenţie, dar raionul mai puţin şi ne-am străduit să recuperăm în ultimii doi ani, mă refer la ceea ce a fost lăsat de izbelişte pe o perioadă lungă. Era şi în Nisporeni şi în sate lipsă de atenţie. Am demonstrat prin fapte că noi putem face faţă. Eu mă angajez să lucrez pentru binele oamenilor de aici şi mizez pe încredere şi susţinerea voastră în acest scrutin", a punctat Vlad Plahotniuc.
Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, va candida pentru Parlament în circumscripţia nr. 17 - în raionul său de baştină, Nisporeni.
- Vlad Plahotniuc și președintele AP a OSCE George Tsereteli s-au pronunțat pentru un proces electoral corect în Moldova
- PDM s-a lansat oficial în campania electorală. Vlad Plahotniuc: Pentru noi vorbesc faptele, nu vorbele
- Andrian Candu la lansarea în campania electorală a candidaţilor PDM: Știm ce este bine pentru țară și avem cei mai buni profesioniști (VIDEO)
- Vlad Plahotniuc a început oficial campania electorală în circumscripția uninominală nr.17 din Nisporeni