Pavel Filip a început campania electorală: Avem planuri de dezvoltare pentru toate localităţile circumscripției 20
Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova Pavel Filip s-a lansat astăzi în campania electorală pentru circumscripţia 20, Străşeni.
Fiind în fruntea Guvernului, Filip spune că a reușit să implementeze mai multe reforme care s-au făcut simţite, inclusiv la Străşeni, şi promite că schimbările în bine vor continua. Oficialul şi-a denumit simbolic programul electoral "DACIA", un acronim care reprezintă domeniile unde vrea să investească.
"DACIA pentru mine personal este o noţiune importantă de suflet, care înseamnă rădăcini, identitate, valori naţionale, asta mai înseamnă că avem câteva priorităţi: drum, apeduct, canalizare, investiţii, toate acestea pentru ca oamenii să rămână acasă", a declarat Pavel Filip.
Pavel Filip, originar din satul Pănășești, raionul Strășeni, spune că ştie problemele cu care se confruntă băştinaşii săi şi promite că va veni cu soluţii pentru fiecare dintre ele.
"Oamenii sunt informaţi şi vor putea să facă diferenţa şi să decidă, să aleagă calea spre dezvoltare, evoluţie, creştere economică, nu calea spre distrugere şi anarhie. Ştiu sigur că oamenii noştri înţeleg şi pot să facă diferenţa între cei care vin în faţa lor cu declaraţii şi vorbe goale şi cei care vin să-I convingă cu cifre concrete şi cu fapte", a menţionat premierul.
În 2019, în localităţile din circumscripţia 20 vor fi construiţi 60 de kilometri de drum. Pavel Filip promite că în patru ani de mandat de parlamentar va reabilita 200 de kilometri. O altă prioritate din programul electoral ţine de construcţia apeductelor şi reţelelor de canalizare.
"Comuna Rădeni beneficiază de un apeduct. La moment sunt conectate aproximativ 650 de gospodării la apeduct din cele aproape o mie. Comuna Rădeni nu dispune de un sistem de canalizare, desigur ne dorim unul", a declarat Petru Răbdău, primarul comunei Rădeni, raionul Străşeni.
"Mi-au plăcut toate întrebările şi am încredere, mai ales că dumnealui e pământean de-al nostru. Iată asta cea mai multă încredere desfăşoară", a spus o localnică.
Circumscripția 20 include 19 localităţi din raionul Străşeni şi patru localităţi din raionul Orhei.
Politică
- Pavel Filip a convocat ședința de lucru a Comisiei pentru Situații Excepționale. Când se potolesc ninsorile şi temperaturile vor fi în creştere
- PDM este primul partid care a semnat Codul de conduită elaborat de CEC pentru campania electorală
- Pavel Filip la lansarea în campania electorală a candidaţilor PDM: "Alegeţi progresul ţării şi nu haosul''
- A început campania electorală, a început SCANDALUL. Socialiștii îi atacă pe liberali, iar reprezentanţii PSRM sunt luați la rost de Ilan Șor