Sistemul 112, blocat în România. Au fost înregistrate de ce cinci ori mai multe apeluri
De cinci ori mai multe apeluri la numărul de urgență au fost înregistrate până sâmbătă la prânz, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență a solicitat populației să nu mai reclame la 112 situațiile cu pomi căzuți, decât dacă sunt răniți oameni. Acțiunile de salvare ale persoanelor sunt prioritare, spun pompierii, și abia apoi limitarea pagubelor și restabilirea circulației.
1200 de apeluri la 112 au vizat, până sâmbătă la prânz, situații ale pomilor căzuți. Într-o zi obișnuită media este de 250 de apeluri, adică de cinci ori mai puțin, spun pompierii.
Situație de urgență la nivelul dispeceratului ISU din București, după gheața și arborii căzuți care aproape au paralizat Bucureștiul.Dispeceratul 112 a primit de cinci ori mai multe solicitări față de o zi obișnuită și au fost aduși pompieri de acasă în sprijinul colegilor aflați la serviciu. Serviciul de Telecomunicații Specială a trimis și un mesaj RO-ALERT utilizatorilor de telefonie mobilă, în care roagă populația să nu abuzeze de numărul de urgență. Sunt prioritare acțiunile de salvare a victimelor și nu înlăturarea copacilor căzuți, spun salvatorii, scrie libertatea.ro.
ISU Bucureşti-Ilfov a suplimentat echipajele de intervenţie cu pompieri din turele libere, dar şi a numărului de dispeceri.
”Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov intervin, în continuare, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă cauzate de fenomenele meteorologice din ultimele zile ce se manifestă în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Astfel, pentru scurtarea timpului de răspuns, dar şi din cauza numărului mare de intervenţii, a fost luată hotărârea suplimentării echipajelor de intervenţie cu pompieri din turele libere, dar şi cu dispeceri, dat fiind şi numărul mare de apeluri primite din partea cetăţenilor. În intervalul orar 07,00 – 13,00 au fost gestionate 750 de solicitări în Bucureşti şi 40 în judeţul Ilfov. În acest moment, la dispeceratul ISUBIF sunt înregistrate peste 450 de solicitări care sunt preluate în regim de urgenţă, iar toate autospecialele de intervenţie cu capabilităţi adecvate sunt încadrate complet şi acţionează în teren, de la primele ore ale dimineţii”, se arată într-un comunicat al ISU Bucureşti-Ilfov.
”Într-o zi normală, pompierii bucureșteni intervin la aproximativ 250 de cazuri, urgențe medicale sau de altă natură. Acesta este numărul mediu aplicabil și înaintea perioadei de debut a înghețului, adică acum două zile” a explicat pentru libertatea.ro sublocotenentul Bogdan Toma, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Practic, până la această oră s-au înregistrat de cinci ori mai multe apeluri la numărul de urgență 112.
Sâmbătă la prânz, utilizatorii de telefonie mobilă din București au primit mesajul de avertizare prin sistemul RO-ALERT.
”Pentru evitarea suprasolicitării sistemului de apel 112, rugăm populația din București și Ilfov să evite apelurile care vizează degajarea copacilor sau alte situații similare, cu excepția celor cu victime sau care pun în pericol imediat viața. La acest moment personalul 112 și cel al ISU a fost suplimentat, fiind mobilizat pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență acordând prioritate urgențelor majore” este conținutul mesajului de avertizare.