ŞI-AU VĂZUT VISUL ÎMPLINIT! Un carabinier și soția sa şi-au cumpărat apartament în cadrul programului Prima Casă
Embed:
Numărul locuinţelor cumpărate în cadrul programului ”Prima Casă” a depăşit cifra de 1200, la mai puţin de zece luni de la lansare. Guvernarea afirmă că datorită proiectului sute de familii, care intenţionau să plece în străinătate, au rămas acasă. Este şi situaţia familiei Gherghelaș, care de câteva luni s-a mutat în propriul apartament din cartierul Poșta Veche al Capitalei.
Veaceslav și Maria, împreună cu fiica lor de patru ani, s-au mutat în casa lor, după şase ani de chirie.
”Cel mai mare discomfort era că stăpânul putea să vină pe neprins de veste, să verifice bunurile personale”, a spus Veaceslav Gherghelaș, beneficiarul programului ”Prima Casă”.
Bărbatul, care este ofiţer la Inspectoratul General de Carabinieri, spune că dacă nu beneficia de Programul "Prima Casă" era gata să renunţe la uniformă.
”Aveam intenția de a pleca peste hotarele țării însă consultându-mă cu familia, cu prietenii am decis că se poate de creat un viitor, aici, la noi în Republica Moldova”, a zis Veaceslav Gherghelaș, beneficiarul programului ”Prima Casă”.
Apartamentul cumpărat costă 37 de mii de euro, iar acum familia achită o rată lunară de 4600 de lei, atât cât achitau până în prezent pentru chirie.
”Am optat pentru a fi parțial mobilat, să avem minimum condiții, care până la momentul dat nu necesită niște investiții capitale”, a declarat Veaceslav Gherghelaș, beneficiarul programului ”Prima Casă”.
Treptat, rata ar putea fi redusă, deoarece familia este eligibilă şi pentru Programele "Prima Casă" 2 şi 3, destinate bugetarilor şi familiilor cu copii.
”Le dăm un sfat și altor familii să-și cumpere propria casă, să rămână în țară, pentru că oricum e mai bine în țara ta, să fii acasă. E bine, fiindcă decât să arunci banii în vânt pe gazdă, mai bine plătești casa ta proprie”, a zis Maria Suvac, beneficiara programului ”Prima Casă”.
Programul guvernamental "Prima Casă" a fost lansat în martie 2018, la iniţiativa premierului Pavel Filip. Potrivit regulamentului, beneficiari ai proiectului pot deveni cetăţenii Republicii Moldova cu vârsta de până la 45 de ani, care sunt gata să vină cu un aport de minim zece la sută din preţul locuinţei. Statul oferă compensaţii bugetarilor, dar şi familiilor care au copii.
Valoarea creditelor acordate, până în prezent, celor 1200 de beneficiari se ridică la peste 555 de milioane de lei.

- Au pus mână de la mână şi au cumpărat daruri pentru o familie numeroasă şi o şcoală internat. Gestul admirabil făcut de carabinierii moldoveni
- Veste bună! Şase din apartamentele distruse de explozia de pe Bulevardul Moscova vor fi gata vineri
- Un bărbat de 26 de ani din Capitală, prins de carabinieri cu droguri (VIDEO)