Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ”pagubă” utilizat uneori cu sensuri prea extinse şi despre unele eufemisme care păgubesc bunul-simţ.

Mă refer în primul rând la îmbinarea de cuvinte „pagube umane şi materiale” în diferite mesaje referitoare la calamităţi naturale, catastrofe tehnologice sau acte de terorism. Mai precis, sintagma „pagube umane” este cea care zgârie îndeosebi urechea ascultătorului şi ochiul cititorului, deoarece dicţionarele explicative indică clacă că paguba este o pierdere materială suferită de cineva sau adusă cuiva; distrugere care provoacă o pierdere, o daună. La figurat înseamnă ştirbire, pierdere a calității, a valorii unui lucru, la fel şi prejudiciu moral. vorba

Adică, este de aspectele strict materiale, în timp ce mesajele la care mă refer comunică despre victime umane, adică de pierderi de vieţi omeneşti, irecuperabile prin definiţie. Deci, deşi trece deseori neobservată, formularea „pagube umane” nu e dintre cele mai fericite. Pentru că tragedia pierderii unei vieți omeneşti e ceva mai grav decât o pagubă.
Chiar şi în cazul în care e folosită ca eufemism, nu pare reuşită. Să ne reamintim că eufemismul este o exprimare ce încearcă să atenueze ceva urât, dezagreabil, o modalitate de a vorbi despre un lucru neplăcut, stânjenitor sau ofensator înlocuind termenul care-l definește cu altele, mai blânde, mai acceptabile. După cum remarca un coleg, un exemplu interesant de eufemism este cazul când la un spectacol vine puțină lume, iar presa scrie că spectacolul a avut un public select. Sau în epoca socialistă, atunci când creșteau prețurile, în presă nu se vorbea despre scumpiri, ci despre ”reașezarea prețurilor”.

De altfel, același coleg remarcă și un eufemism de război pe care îl consideră extrem de stupid: „victime colaterale”. Despre ”victime colaterale” se vorbește și se scrie atunci când acțiunile militare nu lovesc doar ținte militare, ci omoară și rănesc civili nevinovați, femei, copii, bătrâni neajutorați. Colateral înseamnă secundar, adică nu prea important. Deși e cam cinică definind neutru de fapt victimele unor asasinate în masă, expresia este foarte populară în presa de limbă română și a depășit aria lexiconului militar, referindu-se la victimele colaterale ale reformelor, falimentelor, divorțurilor și altor evenimente neplăcute din toate sferele vieții.

Dar și dincolo de prezența în acest eufemism ce atenuează acțiuni de neiertat, cuvântul ”victimă” are parte de rezonanțe improprii fiind deseori plasat într-o expresie pleonastică pe care un cititor atent de ficțiune la modă a detectat-o în versiunea românească a romanului celebrului autor suedez Stieg Larsson ”Fata care s-a jucat cu focul”. Iată propoziția cu pricina: ”Aproape simultan izbucnise un incendiu cu victime umane.”

În dicționarele explicative Victima este ”persoana care suferă chinuri fizice și morale din partea oamenilor, a societății, din cauza propriilor greșeli; persoana care suferă de pe urma unor întâmplări nenorocite”. Iar persoana este eminamente umană, cu alte cuvinte este om. Alt fel de victime decât cele umane nu ar trebui să existe, deci fraza scrisă corect trebuie să fie: ”Aproape simultan izbucnise un incendiu cu victime.”

Ce-i drept, în ultimul timp atitudinea oamenilor față de căței, purcei, pisici, papagali și alte animale de companie este tot mai tandră și tinde aproape că spre umanizarea acestora, așa că îmi vine greu să spun dacă un incendiu în care n-a ars nici un om, dar și-au pierdut viața un cățel și două pisici e cu sau fără victime. Probabil cu victime, deoarece la origini, în antichitate victima era un om sau un animal jertfit unui zeu.