Secretarul general de stat al MEI a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în Moldova
Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în Republica Moldova cu sediul la București, E.S. domnul Safdar Hayat. Oficialii au discutat despre necesitatea valorificării potențialului de cooperare comercial-economică dintre ambele state, prin sporirea schimburilor comerciale şi identificarea unor domenii concrete de cooperare.
„Pledăm pentru dezvoltarea relațiilor economice și investiționale bilaterale dintre Moldova și Pakistan. Astfel, în vederea intensificării cooperării bilaterale, Guvernul a creat condiții avantajoase pentru investitorii străini, inclusiv cei pakistanezi, prin elaborarea unui cadrul legal favorabil pentru mediul de afaceri. De asemenea, ne propunem echilibrarea comerțului între statul nostru și statul islamic, în special prin intensificarea exportului pe piața pakistaneză, întrucât Republica Moldova se mândrește cu o diversitate de produse de cea mai înaltă calitate. În același timp, dorim intensificarea cooperării în domeniul agriculturii, industriei, dar și alte sectoare de interes reciproc”, a menționat Iulia Costin.
Totodată, oficialii încurajează oamenii de afaceri ale ambelor țări să participe la târgurile și expozițiile organizate atât în Moldova, cât și în Pakistan.
E.S. Safdar Hayat a declarat că Republica Islamică Pakistan, mai cu seamă companiile pakistaneze, sunt interesate de ingineria tehnică în agricultură, industria alimentară şi textilă, cât şi de serviciile IT. De asemenea, Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan în Republica Moldova s-a arătat interesat și de Centrul de Excelență în domeniul TIC „Tekwill”, care oferă condiții foarte avantajoase companiilor din sectorul respectiv.
Până în prezent, între Republica Moldova şi Republica Islamică Pakistan nu sunt semnate careva documente bilaterale. La etapa actuală, 5 proiecte de acorduri sunt în proces de negociere.
În Republica Moldova activează 62 întreprinderi cu capital pakistanez, investițiile în capitalul social însumând 595,2 mii lei.
Actualitate