Atmosferă festivă la fluviul Gange. Zeci de milioane de hinduşi au sărbătorit cel mai mare festival religios din lume
Embed:
Peste zece milioane de persoane s-au scăldat până acum în apele fluviului Gange, în cadrul celui mai mare festival religios din lume, Kumbh Mela, unde sunt cinstite zeităţile hinduismului.
Sute de pelerini au intrat în zorii zilei în apele reci ale fluviului sacru. Credincioşii consideră că în urma acestor băi le vor fi spălate păcatele.
Băile sunt urmate de slujbe religioase, cântece şi acţiuni caritabile. Pentru pelerini, acest eveniment este o ocazie de a se ruga alături de cei dragi, într-o atmosferă festivă.
"Acesta este cel mai religios festival pentru noi. Credem că dacă în această zi ne scăldăm în fluviul Gange, sufletele noastre se vor odihni în pace şi vom fi binecuvântaţi."
"Acest loc merită vizitat. Nu am mai văzut niciodată atât de multă lume. Suntem binecuvântaţi de mama Gange."
Festivalul Kumbh Mela a început încă în luna ianuarie şi durează 48 de zile. Evenimentul adună peste o sută de milioane de pelerini. Pentru a asigura securitatea şi a evita busculadele, în jur de 14 mii de poliţişti şi reprezentanţi ai forţelor paramilitare, au fost mobilizaţi. Kumbh Mela îşi are originea în mitologia hindusă. Potrivit tradiţiei, atunci când zeii şi demonii s-au luptat pentru un ulcior cu nectar, câteva picături au căzut peste patru oraşe din India, unde festivalul se desfăşoară de mai multe secole.

alungarea demonilor, festival religios, fluviul gange, hinduși, India, Pelerini, Zeiţei hindusetoate TAG-urile
Externe
Externe