SUA şi Coreea de Sud au ajuns la un acord privind împărţirea costurilor de amplasare a trupelor americane în ţara asiatică
Statele Unite şi Coreea de Sud au ajuns "în principiu" la un acord privind împărţirea costurilor de amplasare a trupelor americane în ţara asiatică, a informat luni Departamentul de Stat, relatează Reuters.
"Statele Unite şi Republica Coreea au ajuns, în principiu, la un acord privind un nou Acord de măsuri speciale", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
"Ambele părţi se angajează să elaboreze problemele tehnice rămase cât mai repede posibil", adaugă acesta.
CNN a citat un oficial al Departamentului de Stat spunând că, în baza acordului revizuit, Coreea de Sud îşi va creşte contribuţia financiară la aproape un miliard de dolari.
Agenţia de ştiri sud-coreeană, Yonhap, a citat anterior o sursă diplomatică de la Seul, spunând că Washingtonul a părut să accepte cererea Coreei de Sud de a contribui sub un miliard de dolari în 2019 şi că acordul va dura un an, spre deosebire de acordul anterior care a durat cinci ani.
Yonhap a anunţat că cele două părţi ar trebui să încheie tranzacţia până la sfârşitul acestei săptămâni.
Externe
- Inimi extraterestre. Când va fi posibilă printarea organelor 3D în spaţiu
- Rusia ameninţă securitatea SUA şi UE, neagă încălcările militare făcute
- Anatol Buruian se bucură de VICTORIA susţinută la o competiţie din SUA
- SUA îşi suspendă obligaţiile ce îi revin din Tratatul Forţelor Nucleare. În ce condiţii poate fi salvat acordul
- Cinci morţi şi doi răniţi după ce un avion a căzut peste o casă