PSRM, PE BARICADE DIFERITE: Doi socialişti luptă în circumscripţia nr. 5 Glodeni
PSRM a scăpat lucrurile de sub control, la Glodeni. În circumscripţia numărul cinci pentru fotoliul de deputat luptă un pretins socialist şi altul susţinut, oficial, de partid.
Conducerea PSRM l-a propus pe Alexandr Minzianov, chiar dacă şi Nicolae Gorcea se declară membru de formaţiune. Exclus din PSRM la sfârşitul lui decembrie, ultimul a fost înregistrat în calitate de candidat independent.
Dar întrucât este foarte ataşat de socialişti, acesta a inventat şi un simbol electoral aproape identic - o stea cu şase colţuri. PSRM a cerut Comisiei Electorale excluderea independentului din cursă.
"Vedem că el, de fapt, vrea să ducă în eroare alegătorul, adăugând o singură rază la steaua, care practic este identică cu cea, care este înregistrată în calitate de simbol electoral. Am prezentat şi unele declaraţii semnate de unele persoane care au fost duse în eroare de respectivul pretendent la momentul când se prezenta ca fiind candidat din partea partidului politic Socialiştilor din Moldova", a spus juristul PSRM, Maxim Lebedinschi.
Preşedintele CEC, Alina Russu, a anunţat că doar câteva persoane au solicitat anularea semnăturilor de pe listele lui Nicolae Gorcea, nemulţumite că el s-a prezentat drept candidat PSRM, deşi, nu mai era. Gorcea, care este șeful fracțiunii PSRM din cadrul Consiliului Raional Glodeni, şi-a motivat gestul prin faptul că atunci când a colectat semnăturile, nu ştia că a fost exclus din partid.
"Dânsul a cunoscut despre excluderea din rândul partidului socialiştilor doar în contextul examinării contestației. Rezultatul oricum rămâne neschimbat, deoarece semnăturile validate de către Consiliul Electoral de Circumscripţie sunt peste numărul necesar", a spus președintele CEC, Alina Russu.
CEC a respins sesizarea socialiştilor de a-l scoate din cursa electorală pe Nicolae Gorcea, motivând că acesta nu a încălcat legea.
"Nu poate fi acceptată o asemenea procedură prin organul electoral", a spus membrul CEC, Iurie Ciocan.
Contactat, Nicolae Gorcea a refuzat să comenteze situaţia, precizând doar că se consideră, în continuare, membru al PSRM.