Povestea Anei-Sorina Vasiliu care a câştigat recent marele trofeu la Campionatul Naţional de Dans
A încălţat poantele pentru prima dată când avea doar patru ani şi îi place să spună că s-a născut balerină. Vorbim despre Ana-Sorina Vasiliu, o adolescentă de 14 ani, care a câştigat recent marele trofeu la Campionatul Naţional de Dans.
Ana-Sorina are în palmares medalii şi diplome de la zeci concursuri naţionale şi internaţionale. Prima competiţie la care a participat a fost în Belarus.
"Atunci eram mică şi nici nu înţelegeam ce am făcut şi de ce am luat locul şase. După care am fost prin România, Iaşi, Galaţi, acum vreau să merg în Bucureşti", a spus balerina, Ana-Sorina Vasiliu.
Ana-Sorina spune că pentru ea, baletul cere şi sacrificii. Totuşi, o altă pasiune mai mare că nu are.
"Când eu dansez pe scenă sau undeva, eu uit absolut totul. Am în cap numai mişcările, du-te şi dansează.Nu mă doare, eu uit că mă doare ceva. Un pic e ciudat, dar pe mine asta mă ajută ca eu să mă menţin într-o formă şi să nu uit mişcările", a spus balerina, Ana-Sorina Vasiliu.
Cea care o susţine cel mai mult este mama, care este artistă la Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Capitală.
"În fiecare zi de dimineaţă se trezeşte, la 8.30 e în teatru, de luni până sâmbătă are antrenamentul ăsta zilnic. Şi eu o motivez, lasă că azi e mai greu, mâine îţi va fi mai uşor. Nu te vei duce azi, mâine îţi va fi de două ori mai greu", a spus mama, Ana Vasiliu.
Profesoara de dans are doar cuvinte de laudă pentru Ana-Sorina, care se antrenează din greu în fiecare zi.
"Fata este foarte talentată, capabilă. Depunem efort ca să obţinem rezultate cât mai bune. În fiecare zi, ne antrenăm cel puţin câte o oră şi jumătate, dar asta nu e suficient. De aceea, ne antrenăm suplimentar şi seara, ca să avem succes", a spus artista de balet, Cristina Suruceanu.
Tânăra balerină va participa la Campionatul Mondial de Dans, care va avea loc în perioada 22-26 mai, în Croaţia.