Poliția din Turcia a împiedicat desfăşurarea unei manifestaţii prokurde la Istanbul
FOTO:publika.md
Autorităţile turce au împiedicat luni deputaţi ai opoziţiei prokurde să mărşăluiască la Istanbul în semn de solidaritate cu o parlamentară aflată în greva foamei pentru a denunţa condiţiile de detenţie ale unui lider de gherilă kurd.
Mai multe zeci de poliţişti echipaţi cu scuturi au înconjurat circa 40 de parlamentari şi militanţi ai Partidului Democrat al Popoarelor (HDP, prokurd), pentru a-i împiedica să coboare pe bulevardul Istiklal, în centrul Istanbulului, potrivit unor jurnalişti de la AFP.
După ce au încercat fără succes să forţeze zidul de scutieri, manifestanţii, care agitau un dosar cu fotografia deputatei HDP, Leyla Guven, aflată de aproape 100 de zile în grevă a foamei parţială, au făcut o scurtă declaraţie despre emblematica piaţă Taksim, scrie agerpres.ro.
"Suntem aici pentru a ne uni vocile cu cea a Leylei Guven, pentru a ne ralia forţele la lupta ei", a declarat copreşedintele HDP, Sezai Temelli. "Turcia este astăzi supusă unei blocade, iar această blocadă se manifestă aici, în piaţa Taksim", a adăugat el.
După un scurt protest sit-in, manifestanţii s-au dispersat.
Leyla Guven a intrat într-o grevă a foamei parţială la 8 noiembrie, pentru a denunţa condiţiile de detenţie ale lui Abdullah Ocalan, liderul istoric al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie calificată drept "teroristă" de Ankara, Uniunea Europeană (UE) şi SUA. Ocalan ispăşeşte o pedeapsă de închisoare pe viaţă, pe o insulă de lângă Istanbul, după ce a fost arestat în urmă cu 20 de ani.
Guven, care a fost arestată şi plasată în detenţie anul trecut, pentru că a denunţat o ofensivă militară a Ankarei în Siria, a fost pusă în libertate luna trecută, în condiţiile în care susţinătorii săi îşi exprimau îngrijorarea în legătură cu starea ei de sănătate.
Potrivit HDP, mai mult de 300 de deţinuţi se află de asemenea în greva foamei din solidaritate cu Leyla Guven.
Ministrul de interne al Turciei, Suleyman Soylu, a atenţionat la sfârşitul săptămânii trecute că manifestaţia HDP va fi interzisă. "Dacă vă vom lăsa să mărşăluiţi, atunci nu vom mai fi bărbaţi", a declarat el.