CURĂŢENIE GENERALĂ ÎN CAPITALĂ. Străzile vor fi plombate şi spălate de noroi
Capitala va arăta mai bine, promite municipalitatea, care a dat start curăţeniei, în paralel cu plombarea drumurilor. Muncitorii Direcţiei locativ-comunale curăţă trotuarele pline de noroi rămas în urma topirii zăpezii, iar cei de la "Exdrupo" evacuează nisipul de pe marginea carosabilului. Potrivit responsabililor, acţiunea va dura toată săptămâna.
Curățenia generală a început dis-de-dimineaţă în toate sectoarele Capitalei. Muncitorii s-au apucat de salubrizare pe principalele artere şi spun că, treptat, vor ajunge şi pe străzile secundare.
"De la 6 dimineaţa începem şi lucrăm. Şi cu mătura şi cu lopata, punem pe partea aceasta şi pe urmă vine tractorul şi noi încărcăm."
Cel mai greu le este să intervină în locurile unde sunt parcate maşinile.
"Da noi nici nu putem să facem acolo curăţenie, aşteptăm să ia maşina din locul cela apoi noi facem curat, alfel nu se primeşte. Vreo 200 de metri maşină lângă maşină merge şi noi am lăsat aşa murdar tot."
În acest an, salubrizarea a început mai devreme cu câteva săptămâni.
" Este foarte bine, în sfârşit oraşul nostru va fi mai curat, tot ceea ce ne dorim cu toţii, ca să fie mai curat, şi fiecare să fim gospodari în locul în care trăim."
" Bine, că iata să încălzeşte afară şi trebuie încetişor, iată frunzele se mai... S-a grămădit mult, şi drumurile s-au mai stricat."
"Trebuie de spălat, nu trebuie de măturat, e murdar, e o mizerie totală în tot Chişinăul."
Potrivit şefului Direcţiei locativ-comunale, Ion Bordiumov, săptămâna trecută, muncitorii au terminat de evacuat grămezile de zăpadă de pe toate străzile principale ale Capitalei.
"La salubrizarea oraşului au fost implicate în mediu 375 de persoane pe zi, au fost implicate 8 utilaje haco, 4 autobasculante şi 25 de tractoare cu remorci pentru evacuarea deşeurilor", a spus Ion Bordiumov, şef Direcţia locativ-comunală.