Culoare oceanilor va fi schimbată în viitor. Care este motivul
În viitor, oceanul s-ar putea să nu mai aibă aceeaşi culoare. Desigur, diferenţa nu va fi radical vizibilă, dar se va observa prin intermediul senzorilor optici. Conform noului studiu, acesta este un alt semnal de alarmă al modului în care încălzirea globală modifică ecosistemul.
În esenţă, schimbările climatice vor face ca albastrul oceanelor să fie mai bleu, iar verdele mai intens. Cercetătorii au ajuns la această concluzie în urma realizării unui model climatic global ce simulează dezvoltarea unei mici creaturi care trăieşte în oceane, scrie descopera.ro
Oceanele par albastre sau verzui datorită unei combinaţii a modului în care lumina solară interacţionează cu apa şi cu organismele din ea. Moleculele din apă absorb tot în afară de albastru, din întregul spectru al luminii solare. De asemenea, apa pare mai verzuie atunci când conţine o cantitate mare de fitoplancton, organisme microscopice ce utilizează clorofila pentru a capta albastrul din spectrul luminii solare. Dezvoltarea creaturilor depinde de cantitatea de lumină solară, dioxid de carbon şi nutrienţi din jur. Schimbările climatice alterează curenţii oceanici, ceea ce scade cantitatea de nutrienţi ai fitoplanctonului din unele zone.