O carte pentru copii intitulată "Prietenii mei Dragi" a fost lansată de Eugen Doga
Celebrul compozitor Eugen Doga s-a lansat şi în literatură. Maestrul a publicat o carte pentru copii intitulată Prietenii mei Dragi, care conţine două poveşti despre o pisică şi un câine. Aceasta a fost lansată la Biblioteca Municipală Bogdan Petriceicu Hasdeu, în cadrul proiectului Chişinăul Citeşte.
Cele două poveşti sunt intitulate Amur şi aventurile lui amoreşti şi Joe şi aventurile lui câneşti. Ambele au fost anterior editate în limba rusă, la Sankt Petersburg, unde s-a bucurat de mare succes. Acum, autorul a decis să le publice într-un singur volum, în limba română.
"Este o traducere, aceste două cărţi au fost publicate iniţial la St. Petersburg, Amur şi aventurile lui amureşti şi Joy şi aventurile lui câneşti. Erau cărţi separate, au dispărut imediat, fulger. Şi m-am bucurat mult când am văzut ca foarte bine se îmbină ele intr-o carte", a afirmat compozitorul Eugen Doga.
Autorul a vorbit despre personajele principale ale poveştilor pe care le-a semnat.
"Îl cheamă Joy pe căţeluş şi Amur pe motan. Amur e foarte educat. Aşa că eu simţirile acestor doi indivizi, acestor animale domestice Joy şi Amur încercam să le preiau, fiindcă atât de fine, atât de receptivi sunt. Grozav", a spus compozitorul Eugen Doga.
Maestrul şi-a încercat talentul în proza pentru copii, după ce acum 37 a trăit o experienţă asemănătoare. Atunci a compus tot pentru copii, doar că nu poveşti, ci muzică. Eugen Doga a creat coloana sonoră a celebrei coproducţii realizate de Uniunea Sovietică şi România Maria Mirabela.
Cei care îl îndrăgesc pe Eugen Doga au fost plăcut surprinşi să-l cunoască pe maestru îl ipostaza de scriitor.
În cadrul proiectului Chişinăul Citeşte au mai fost lansate două cărţi - Un secret în Los Angeles de Doina Postolachi şi Grădina de Sticlă de Tatiana Ţâbuleac. Ultima se numără printre cele mai vândute cărţi în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest București din 2018.
"Ideaa acestui program este de a promova cartea bună, de calitate, dar şi cea recent tipărită. Ediţia 2019 a programului sunt incluse cărţi editate în 2018 ale scriitorilor autohtoni, fie ei activează în Chişinău sau înafara ţării", a precizat directorul general al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu, Mariana Harjevschi.
Proiectul "Chişinăul citeşte" a ajuns la cea de-a 16-a ediţie.