Responsabilii de registre electronice au fost instruiți la ANI (FOTO)
Circa 40 de persoane responsabile de registrul electronic al subiecților declarării din instituțiile publice au participat astăzi la sesiunea de instruire, organizată de către Autoritatea Națională de Integritate.
Persoanele au fost instruite cum să introducă corect datele în registrul electronic al subiecților declarării din instituția lor și cum să completeze fără greșeli o declarație de avere și interese personale.
În calitate de formatori din partea Autorității Naționale de Integritate au fost Radion Buzu, inspector de integritate și Viorel Sochircă, șef al Direcției Evaluare, Prevenire și Implementare a Politicilor. Aceștia le-au explicat audienților tot procesul de completare a unui registru și a unei declarații și le-au sugerat cum să procedeze în situațiile neprevăzute expres în legislație sau în regulamentele, ghidurile privind modul de completare a registrelor și a declarațiilor.
Subiectul care a generat cel mai mare interes a fost cel cu referire la modificările care au fost operate în acest an în formularul declarației și, respectiv, în Regulamentul cu privire la completarea declarațiilor. Una dintre modificări a fost introducerea compartimentului ”beneficiarul efectiv”. Participanților li s-a oferit în acest sens explicații și exemple concrete referitoare la situațiile în care o persoană are calitatea de beneficiar efectiv.
De asemenea, responsabilii de registre au fost îndemnați să contacteze telefonic angajații ANI ori de câte ori întâmpină dificultăți sau au neclarități în ceea ce privește operarea unor modificări, introducerea unor informații noi sau administrarea registrului electronic.
Menționăm că aceasta este prima sesiune de instruire din rândul celor 4 preconizate pentru zilele de 14 și 15 februarie curent.
La prima sesiune de instruire desfășurată în prima parte a zilei de astăzi au participat reprezentanți ai Parlamentului, Președinției, Cancelariei de Stat, Comisiei Electorale Centrale, Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Serviciului de Informații și Securitate, Centrului Național Anticorupție, Curții Constituționale, Curții de Conturi, Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, Procuraturii Generale și ai ministerelor din cadrul Guvernului Republicii Moldova.
- "Toleranţă zero corupţiei". CNA şi ANI au semnat un Acord de colaborare pentru combaterea corupţiei în sectorul public
- Un fost militar din Guatemala, condamnat la peste 5.000 de ani închisoare pentru masacrul din 1982
- Persoane certate cu legea au râvnit la fotoliul de DEPUTAT. Tentativele, soldate cu insucces