Analiști politici: Guvernul are o poziţie fermă în relaţiile cu Federaţia Rusă şi nu vor mai permite sfidarea integrităţii teritoriale
Embed:
Autorităţile de la Chişinău au o poziţie fermă în relaţiile cu Federaţia Rusă şi nu vor mai permite sfidarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Acest lucru se confirmă prin decizia de a-l rechema pe ambasadorul ţării noastre la Moscova, Andrei Neguţa. De aceasta părere sunt analişti politici, invitaţii aseară la emisiunea "În centrul atenţiei" de la Publika TV.
Experţii consideră că motivul rechemării acestuia ar fi modul în care diplomatul a gestionat subiectul privind deschiderea aşa-zisei reprezentanțe diplomatice "camuflate" a regiunii transnistrene la Moscova.
"Guvernul a avut o poziţie fermă împotrivă acestei decizii. Din punctul meu de vedere, domnul Neguţa nu mai poate reprezenta interesele Republicii Moldova. Cred că ar fi bine ca el să-şi dea demisia pentru a evita o eventuală situaţie de conflict", a zis Roman Mihaieș, analist politic.
Analiştii cred că autorităţile ruse încearcă astfel să influenţeze campania pentru alegerile parlamentare.
"Această ţara tratează în continuarea Republica Moldova ca pe o zonă a intereselor sale geopolitice. Între timp, ţara noastră îşi doreşte o altă atitudine. Federaţia Rusă urmăreşte sau chiar se implică în treburile interne ale Republicii Moldova şi în procesul electoral", a spus Victor Juc, politolog.
Experţii mai spun că anume Moscova încurajează declaraţiile "provocatoare" ale administraţiei de la Tiraspol. Săptămâna trecută, liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a vorbit despre necesitatea deschiderii a două aşa-zise reprezentanțe diplomatice la Bruxelles și Kiev. Acest anunţ a fost făcut în cadrul unei ședințe de la pretinsul minister de externe de la Tiraspol, la care a participat şi ambasadorul Rusiei la Chişinău, Oleg Vasneţov.