Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul „zaibăr”, care denumeşte un soi de struguri şi vinul produs din el şi despre care un dicţionar explicativ consideră că are originea necunoscută sau neclară.

Vinul acesta este emblematic pentru Oltenia, unde beneficiază de un adevărat cult şi chiar şi de un festival regional anual. Denumit metaforic şi „valuta forte” a Olteniei, este un vin negru, tare şi parfumat şi este un vin eminamente de casă. În România denumirea vinului este acum marcă înregistrată de locuitorii din Băileşti, Dolj, locul de unde se trage regretatul actor Amza Pellea şi celebrul său personaj Nea Mărin, în monologurile căruia zaibărul este un laitmotiv de mare cinste, la propriu şi la figurat.

Dar cu toate că a devenit mândria oltenilor şi a Olteniei, zaibărul nu e oltean get-beget, ci un venetic, ce-i drept adaptat de minune la condiţiile patriei adoptive. Povestea lui începe prin anii 1860-1890, o perioadă considerată în Europa un fel de apocalipsă a viilor, din cauza atacului de filoxeră care a distrus majoritatea podgoriilor din perioada aceea şi a condus la dispariţia câtorva soiuri importante de viță nobilă.

Filoxera este o insectă parazită originară din America și a fost adusă din întâmplare în Europa odată cu câteva soiuri de viță experimentală în anul 1863. Această insectă îşi depune ouăle sub scoarţa plantei şi îi distruge rădăcinile. Neavând nici un fel de protecţie în fata acestui dăunător nou introdus în ecosistem, viţa europeană a fost distrusă în mare parte de atacul filoxerei care s-a răspândit necontrolat pe tot continentul.

Ca soluţie, la vremea respectivă s-a purces fie la tratarea viei cu diferite substanţe, fie la punerea viţei europene pe port-altoi de viţă americană rezistentă la filoxera, fie încrucişarea soiurilor europene cu cele americane care erau rezistente la filoxera, dar inferioare la capitolul calitate.

Unul dintre adepţii hibridizării viilor a fost agronomul francez de origine germană Albert Seibel care a lăsat moştenire diverse soiuri hibride. În România filoxera a ajuns în anul 1877 şi după ce a distrus în 7 ani vreo 10 mii de hectare de viţă de vie, din anul 1884 românii au început să aducă din Franţa hibrizi imuni la filoxeră. La hotarul dintre secolele 19 şi 20 au ajuns pe sol românesc şi câteva soiuri elaborate de de Albert Seibel. Vița Seibel a fost plantată în sudul țării, în special în zonele nisipoase ale Olteniei, unde s-a aclimatizat rapid și a devenit familiară locuitorilor zonei. Iar țăranii, nevorbitori de limbă franceză, au transformat numele din seibel în zaibăr. Rostirea populară îmbogăţit limba română cu un nou cuvânt.
Cu timpul selecţionerii au realizat soiuri mai bune şi oenologii academicieni insistă că soiurile de la începuturile hibridizărilor nu sunt bune de nimic şi au o sumedenie de metehne chimice şi biologice.

În România, zaibărul nu poate fi comercializat legal sub nici o formă și rămâne un vin de producție proprie nerecunoscut în nici un fel. Cu toate acestea, oltenii îşi iubesc vinul şi îi sunt în continuare fideli şi devotaţi.
Pe această notă petrecăreaţă, să ne auzim de bine!