FMF TRECE LA ABONAMENTE: Din 25 februarie acestea vor fi puse în vânzare
Foto: PUBLIKA.MD
Din data de 25 februarie vor fi puse în vânzare 6 mii de abonamente pentru toate meciurile de acasă ale echipei naţionale de fotbal a Moldovei din preliminariile Campionatului European din 2020.
Abonamentele care sunt de două tipuri, categoria A şi B, vor costa 400 şi respectiv 800 de lei, şi vor putea fi cumpărate doar on line pe site-ul federaţiei până în data de 10 martie. Restul biletelor, aproximativ 4 mii, sunt rezervate pentru suporterii echipelor adverse, pentru UEFA şi partenerii forului naţional de fotbal. Copiii de până la 7 ani vor avea acces pe stadion însoţiţi de părinţi, însă nu vor putea sta pe scaun.
"Ne dorim să majorăm numărul suporterilor nu doar selecţionatei, dar şi în cadrul competiţiilor interne. Vrem să dăm un imbold cluburilor cum se procedează în cazul organizării efective a meciurilor. MUSCA Fanul sau spectatorul, care doreşte să vizioneze meciuri, să aibă garantat locul în tribune", a spus directorul executiv FMF, Leonid Oleinicenco.
Un alt motiv care a dus la schimbarea regulamentului de cumpărare a biletelor de către forul de profil, a fost evitarea cazurilor de vânzare a tichetelor la negru.
"Atunci când fiecare spectator va cunoaşte că are posibilitate de acces simplu, de a procura abonamente pentru meciuri fie selecţionatei, fie a unui club de fotbal, atunci automat vor cade speculaţii referitor la preţuri acestor bilete", a spus directorul executiv FMF, Leonid Oleinicenco.
Moldova va debuta în preliminariile Euro 2020 pe 22 martie, la Chişinău, unde va întâlni campioana mondială en-titre - Franţa. În cazul în care vor rămâne bilete disponibile pentru partida cu reprezentativa "cocoșului galic", tichetele vor fi vândute la casele stadionului "Zimbru" în perioada 12 - 20 martie. Fiecare persoană poate să achiziţioneze până la 6 abonamente sau bilete.
"Real, accesibil pentru economia ţării noastre. Nu vreau să compar cu produse alcoolice, dar este mai ieftin decât o halbă de bere de import", a spus directorul executiv FMF, Leonid Oleinicenco.
Reprezentanţii FMF au mai menţionat că vor solicita autorităţilor municipale să mărească numărul unităţilor de transport spre stadionul Zimbru atât până la începerea meciurilor cât şi după încheierea partidelor. Totodată, porţiunea de drum a de bulevardul Dacia, de la strada Burebista până la Cuza Vodă, direcţia Aeroport - Centru, va fi zonă pietonală cu amplasarea porţilor de acces şi control.
Pe lângă meciul cu Franţa, "Tricolorii" vor susţine în acest an încă 4 partide la Chişinău, urmând să întâlnească Andorra, Turcia, Albania şi Islanda.Toate partidele reprezentativei ţării noastre în campania preliminară vor fi televizate în direct la posturile CANAL 3 şi PRIME.