DRAMA familiei din Floreşti, unde cei doi copii au murit după ce televizorul a explodat. Localnicii ÎI PLÂNG ÎN HOHOTE (FILMUL TRAGEDIEI)
Tragedia din Sănătăuca, raionul Floreşti, unde doi copii de 4 şi respectiv 3 ani au murit, după ce televizorul la care priveau desene animate a explodat, a îngrozit tot satul. Micuţii provin dintr-o familie cu venituri modeste, iar în timpul nenorocirii se aflau singuri în casă.
Tatăl lor şi fratele mai mare erau ocupaţi cu treburile casnice prin curte, iar mama era la biserică unde munceşte ca dăscăliţă. Medicul de familie din localitate a precizat că cei doi micuţi nu fregventau grădiniţa.
Tatăl micuţilor abia de şi-a putut stăpâni cuvintele astăzi. Bărbatul spune că a alergat într-un suflet în casă, după ce a auzit bubuitura, dar era prea târziu. Fetiţa sa de 4 ani şi băiatul de trei ani erau în stare inconştientă.
"Eu i-am fugărit în casă, au fost după o bomboană și când au venit le-am spus să intre în casă. Au intrat în casă și iată ce s-a întâmplat", a spus tatăl copiilor decedaţi.
Vecinii au fost cei care au sunat la Centrul de sănătate din localitate. Ajuns la faţa locului, medicul a constatat că micuții nu mai dădeau semne de viață.
"Când am ajuns acolo am văzut doi copii care erau scoși afară, fără cunoștință, fără semne de viață. Respirație nu era, pulsul absent. Am început să facem respirație artificială, să acordăm primul ajutor, dar fără efect", a declarat Liubovi Coval, medic de familie în Sănătăuca, Florești.
Localnicii sunt stupefiați de tragedie:
"E o familie bună, se împacă bine, ea lucrează la biserică ca dăscăliță. Totul a fost la ei bine, ce s-a întâmplat în timp de câteva minute, nu știu cum s-a întâmplat, am văzut deja cum venea sora medicală, medicul și ceva le-a făcut acolo. Primul ajutor le-a acordat, dar fără rost".
"E o nenorocire, toți am rămas cu o mare durere în suflet. Încă se investighează, nu știm exact de la ce, dar cred că de la televizor, pentru că în casă nu e ars, doar televizorul cât a explodat".
"E mare jalea … așa copii, familie tânără, pierdere mare, doi copii. Acum ce să facem? Vom da o mână de ajutor, care și cum poate, să-i îngropăm".
Autoritățile locale spun că familia trăia modest. Cei doi soți creșteau trei copii. Cel mai mare, un băiat de aproape opt ani, învață în școala din localitate.
"O familie grijulie, părinţii aveau grijă de copii, dar totodată o familie nevoiașă, trăiau destul de sărac. Ei stau la primărie la evidență ca familie socialmente vulnerabilă, e înregistrată cu cerere la ajutor social", a precizat Vera Romaniuc, secretara Consiliului sătesc, Sănătăuca, Florești.
Oamenii legii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs incidentul. Cert este că televizorul care a explodat era unul de model vechi şi avea peste 15 ani. Pompierii iau în calcul versiunea intoxicării micuţilor cu monoxid de carbon. Specialiştii spun că astfel de electrocasnice sunt foarte periculoase pentru că repede se supraîncălzesc şi pot provoca scurt circuit.
"Televizoarele de modele vechi conţin tubul electronic care poate să explodeze, iar tubul electronic este alimentat cu tensiune mai înaltă de 10 kilovolţi, ceea ce reprezintă un pericol pentru noi ca utilizatori. Acuma în cele mai noi televizoare nu se mai utilizează aşa tensiune înaltă şi în general nu mai sunt utilizate tuburile electronice. Cert este că condensatoarele pot să explodeze în orice bloc de alimentare", a explicat Andrei Ivanov, specialist în electronică.
Cei doi copii urmează a fi îngropaţi mâine.
- TRAGEDIE în raionul Călăraşi. O fetiţă A MURIT, după ce a fost lovită de o maşină la săniuş. Ce spun vecinii despre părinţii micuţei
- TRAGEDIE LA GLODENI: Un incendiu a luat viaţa a două persoane
- TRAGEDIE în raionul Floreşti. O femeie a murit după ce a fost strivită de roata unei remorci, chiar la locul de muncă