Ce să nu faci când e lună plină, ca să nu ai ghinion
foto: realitatea.net
Luna plină se vede pe cerul României pe 19 februarie, începând cu ora 17.54, potrivit astro-urseanu, scrie realitatea.net.
Luna Plină a fost un subiect fascinant pentru oameni încă din antichitate. Ei au încercat să găsească legături între comportamentul uman şi fazele lunii. De altfel, cuvântul „lunatic” este derivat de la astrul nopţii şi desemnează o persoană cu un comportament bizar.
Pe lună sunt legate numeroase ritualuri religioase, agrare sau de dragoste care au generat o sumedenie de superstiţii. Iata câteva dintre acestea.
Una dintre superstiţiile despre Luna Plină spune că trebuie să eviţi cu orice preţ certurile în această perioadă, pentru că efectele unui conflict se pot simţi pe termen lung, dacă nu cumva pentru toata viaţa.
Un obicei asiatic vechi interzice oamenilor bolnavi să privească Luna Plină pentru că se poate prelungi durata bolii. În unele ţări europene, se spune că nu e bine să dormi sub cerul liber atunci când luna ajunge în faza maximă, pentru că are o influenţă negativă asupra somnului şi stării de sănătate, în general.