Petro Poroşenko, la ONU: Rusia se pregăteşte să atace şi să ocupe toată Ucraina
Rusia se pregăteşte să atace şi să ocupe toată Ucraina. Asta a declarat liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, la Adunarea Generală a ONU. Preşedintele ucrainean nu exclude posibilitatea declanşării unui război pe scară largă împotriva ţării sale și acuză Moscova că vrea să refacă URSS în vechile hotare.
"Rusiei nu-i pasă de Donbas, nu-i pasă de Crimeea. Ea are nevoie de toată Ucraina pentru a reface Uniunea Sovietică, ediţia a doua", a declarat Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei.
În discursul său, Petro Poroşenko a condamnat anexarea Crimeii şi agresiunea militară rusă. Astfel, Ucraina a rămas fără aproape şapte procente din teritoriul său.
Potrivit lui Poroşenko, în prezent, în Donbas s-ar afla aproximativ 35 de mii de militari rebeli, inclusiv 2100 soldaţi ai armatei rusă. Preşedintele ţării vecine spune că poporul său nu va ceda.
"În loc să ne subordonăm Rusiei, noi am înfruntat-o. În loc să renunţăm la visul nostru european, noi ne-am accelerat parcursul în ultimii ani. În loc să ne aplecăm capetele, noi trebuie să le ridicăm şi să-i spunem lui Putin că ei nu ne vor doborî", a zis Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei.
Poroşenko a cerut susţinere din partea celorlalte ţări pentru a opri invazia asupra țării sale.
Republica Moldova nu recunoaşte anexarea peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, iar poziţia ţării noastre a fost susţinută de secretarul de stat din ministerul de Externe, Tatiana Molcean.
"Republica Moldova va continua să susţină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în hotarele sale recunoscute internaţional. Pentru Republica Moldova, Ucraina este mai mult decât o ţară vecină şi prietenă. Noi avem multe lucruri în comun, inclusiv un trecut tragic şi provocări actuale similare în adresa suveranităţii şi integrităţii noastre teritoriale", a declarat Tatiana Molcean, secretar de stat al Ministerului de Externe.
Reprezentantul Moldovei s-a referit şi la necesitatea ca Rusia să înceteze să mai destabilizeze regiunea, să respecte drept internațional și să implementeze rezoluțiile Adunării Generale a ONU, îndeosebi cele cu privire la integritatea teritorială a Ucrainei și retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova.
- România, atacată cibernetic din Rusia. AVERTISMENTUL făcut de Microsoft
- NATO consideră inacceptabile ameninţările Rusiei la adresa Statelor Unite şi Europei
- RUSIA, DIN NOU SANCȚIONATĂ. Măsurile impuse de UE, prelungite cu încă şase luni
- Ucraina cere din nou Naţiunilor Unite o operaţiune a Căştilor albastre. Care este motivul