Statuia unui preot catolic, acuzat de pedofilie, a fost răsturnată în Polonia
Statuia unui preot catolic din Polonia a fost vandalizată, în contextul în care prelatul este acuzat de pedofilie. Distrugerile au avut loc în noaptea de miercuri spre joi, la Gdansk, în timp ce joi dimineața Papa Francisc deschidea la Vatican o reuniune dedicată combaterii pedofiliei printre fețele bisericești, scrie libertatea.ro.
Trei bărbaţi, rezidenţi în Varşovia cunoscuţi pentru participarea la manifestaţii contra puterii conservatoare, au dislocat cu ajutorul unei frânghii statuia lui Henryk Jankowski, decedat în 2010, şi au răsturnat-o pe anvelope de maşină, pentru a amortiza şocul, potrivit unei înregistrări video postate pe reţelele de socializare online, arată AFP, preluat de Agerpres.
Ei au transmis site-ului de informaţii oko.press un manifest de câteva pagini pentru a-şi explica gestul al cărui scop, susţin ei, ”este de a distruge falsul şi odiosul mit al lui Henryk Jankowski şi nu materia primă a statuii sale”.
”Iniţiem o acţiune al cărei scop este căderea simbolică, de pe piedestalul comunitar, a falselor amintiri despre persoana lui Henryk Jankowski”, se arată în manifest. Protestatarii au fost arestați imediat după eveniment. ”Ei au fost arestaţi către ora 03:00 dimineaţă şi au fost conduşi la sediul forţelor de ordine pentru a fi audiaţi”, a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Gdansk, Karina Kaminska.
- SELFIE (ne)CUVIOS. Detalii noi despre preotul care a postat o fotografie, în care apare zâmbind alături de o bătrână țintuită la pat (VIDEO INTEGRAL)
- Polonia va primi 20 de lansatoare de rachete: 414 milioane de dolari au fost alocate pentru achiziţie
- Statele Unite îşi vor întări prezenţa militară în Polonia
- Motivul din care Polonia REFUZĂ să participe la summit-ul Grupului de la Vişegrad din Israel