MARATON LA UNDERLAND. 30 de sportivi au participat la o cursă de 23 km
În contextul festivalului subteran Underland de la Cricova, 30 de sportivi amatori din Chişinău au organizat un maraton.
Ei au alergat 23 de kilometri pe un frig de minus şapte grade. Sportivii s-au adunat în la Arcul de Triumf din centrul Capitalei.
Ajunşi la cramele vinăriei, acolo unde are loc festivalul subteran Underland, sportivii au mai parcurs un kilometru prin galerii. După ce au îndeplinit misiunea, sportivii au fost serviţi cu plăcinte fierbinţi şi vin fiert.
Organizatorul cursei spune că sportivii au ţinut piept tuturor obstacolelor.
"Ei au fost primii care au intrat în oraşul subteran al dragostei şi s-au plimbat pe străzile ei. La ger se aleargă mult mai bine decât ploaie sau pe glod. A fost foarte bine , foarte vesel şi toţi alergătorii au rămas mulţumiţi", a spus organizatorul Iulian Bercu.
"Pentru mine a fost foarte dificil având în vedere că nu sunt sportiv de performanţă. Îmi pare bine că nu am cedat şi asta te face cumva mai puternic. Am avut parte de multă zăpadă, vânt"
"Ne-a plăcut foarte mult, cred că vom sta să ne mai relaxăm la festival. Avem experienţă în acest domeniu şi ne-am descurcat foarte bine."
"Ne-am simţit foarte bine în echipă, cu evenimentul de astăzi, doar bucurie. Alergarea face doar bucurie. Suntem echipaţi cu haine speciale şi pentru noi este un lucru elementar".
Acest sportiv are 17 ani şi este cel mai tânăr participant la cursă. El spune că prima oară a alergat în echipă, iar emoţiile obţinute i-au depăşit aşteptările.
"Compania în care am alergat a compensat frigul de afară şi toate durerile care le-am avut. A fost foarte interesant, a fost wow."
Cursa de alergat în ziua festivalului Underland este la cea de-a treia ediţie.
- Şapte continente în ŞAPTE ZILE. Unul dintre cele mai dure maratoane a început din Antarctida
- Chef de zile mari la Taraclia. Comunitatea bulgarilor a sărbătorit ziua Sfântului Trifon (FOTOREPORT)
- IMAGINI TERIFIANTE în India. Un taur a intrat într-o mulțime de oameni la un festival religios. Sunt răniți (VIDEO)