MILIOANE PUSE SUB SECHESTRU. Procurorii germani, noi dezvăluiri despre Laundromatul rusesc
Procurorii germani vin cu noi dezvăluiri despre Laundromatul rusesc, schemă de spălare a banilor pusă la cale în Moldova de condamnatul penal Veaceslav Platon.
Biroul Federal de Criminalistică al Germaniei şi Procuratura din Munchen a anunţat că au fost puse sub sechestru patru imobile şi 50 de milioane de euro, bani spălaţi prin băncile noastre.
Autorităţile germane de investigaţie susţin că în dosar sunt implicate trei persoane, însă nu a fost dezvăluită identitatea lor. Sub sechestru a fost pus un cont de 1,2 milioane de euro de la o bancă din Letonia.
Aceeaşi măsură a fost aplicată şi în cazul unor conturi din diferite bănci din Germania, în valoare de aproximativ 6,7 milioane de euro deţinute de două companii imobiliare germane. "Spălătoria rusească" este una dintre cele mai mari operaţiuni de spălare de bani din istoria modernă a Europei.
În perioada 2010-2014, cel puţin 20 de miliarde de dolari au fost transferate în afara Rusiei.
În operaţiune au fost implicaţi ofiţeri ai serviciilor secrete ruseşti, companii off-shore, bănci din Rusia, din Moldova şi Letonia, dar şi judecători moldoveni şi lideri interlopi. În spatele Laundromatului ar sta persoane bogate şi influente politic, oligarhi şi bancheri din Federaţia Rusă.
Schema Laundromatului consta în confiscarea, prin decizii de judecată, a sute de milioane de dolari de pe conturile deţinute de firme din Rusia şi transferate în bănci din Moldova şi Letonia, care mai apoi erau trecute la noii proprietari. Într-un final, sumele enorme ajungeau în mai multe ţări europene.
În Moldova, schema Laundromatului a fost aplicată de raiderul numărul 1 unu în CSI, Veaceslav Platon. Tot el ar fi şi autorul miliardomatului moldovenesc, prin intermediul căruia milioane de dolari au fost sustrase din sistemul bancar de la noi.
În 2017, Veaceslav Platon a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul Băncii de Economii, dar şi pentru alte infracţiuni similare.
- DEZVĂLUIRI BOMBĂ: Ce a făcut Veaceslav Platon cu o parte din banii furaţi din sistemul bancar moldovenesc şi cei obţinuţi în urma Laundromatului Rusesc
- Moldindconbank, una dintre cele mai mare bănci din țară a fost vândută
- Procurorii moldoveni au trimis în judecată anul trecut peste 16 mii de persoane