PSRM: Prioritatea observatorilor este ca procesul de numărare a voturilor să fie corect și transparent
Reprezentanţii Partidului Socialiştilor au venit şi ei cu o reacţie la scurt timp după încheierea procesului de vot. Secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban, a fost scump în declaraţii, menţionând, printre altele, că vor urmări îndeaproape procesul de numărare a voturilor.
"Vă spunem bună seara, vă mulțumim celor care și-au exprimat votul la aceste alegeri atât în interiorul țării cât și peste hotare. În mod special și alegătorilor noștrii celor care au votat partidul socialiștilor.
Una dintre prioritățile de bază la momentul dat este ca observatorii să asigure procesul de numărare a voturilor ca el să fie corect, transparent și să vedem care sunt rezultatele", a menționat Ion Ceban.
Socialiștii au precizat că vor veni cu detalii despre încălcările și abaterile care s-au petrecut pe parcusul zilei de astăzi.
"Astăzi pe parcursul zilei votării, observatorii și votanții noștrii au fixat toate încălcările și toate abaterile. Toate aceste vor fi evaluate pe parcurs, le estimatizăm și le vom da dovezi la toate încălcările, după ce ele vor fi procesate vom veni cu aprecieri globale cu privire la recunoașterea și nerecunoașterea scrutinului inclusiv pe segmentul transnistrian. Pe parcusul serii de astăzi și zilei de mâine o să venim cu aprecieri mai exacte la acest capitol", a declarat Lebedinschi Maxim.
PUBLIKA.MD amintește că astăzi, Moldova a ales viitorul țării pentru următorii patru ani. Pentru prima dată, alegerile au loc în baza sistemului mixt de vot. Asta înseamnă că 50 de parlamentari sunt aleşi ca şi la precedentele alegeri, pe liste de partid, şi 51 - în circumscripţii uninominale. Repartizarea celor 50 de mandate de deputat în circumscripţia naţională se va face doar pentru concurenţii care au depăşit pragul electoral: 6% în cazul partidelor şi 8% în cazul blocurilor electorale.
- Se grăbea la vot: Un accident violent a avut loc pe strada Mihail Kogalniceanu din Capitală (VIDEO)
- STOP vot pentru Moscova și Sankt-Petersburg. Câți moldoveni au votat la secțiile de votare din Rusia
- Pavel Filip: Mulțumesc colegilor și cetățenilor. Procesul a fost unul transparent, liber și democrat
- Sătenii din majoritatea localităţilor s-au mobilizat şi au mers cu întreaga familie la vot. Ce spun aceştia