Programului guvernamental "Prima Casă": Peste 1500 de moldoveni şi-au cumpărat o locuinţă de la lansarea campaniei
Peste 1500 de moldoveni şi-au cumpărat o locuinţă de la lansarea programului guvernamental "Prima Casă".
Potrivit datelor prezentate de Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, suma totală a împrumuturilor acordate de bănci a depăşit 731 milioane de lei.
De asemenea, statul a oferit garanţii în valoare de 365 milioane de lei. Astfel, 1102 familii şi 415 tineri necăsătoriţi s-au mutat în casă nouă.
Cei mai mulţi beneficiari au în jur de 30 de ani. Iar suprafaţa locuinţelor procurate este, în medie, de curca 60 de metri pătraţi. Datele mai arată că aproape o sută de imobile au fost cumpărate în localităţile rurale, iar restul - la oraş.
Programul "Prima Casă" a fost lansat în martie anul trecut, la iniţiativa premierului Pavel Filip. Potrivit regulamentului, beneficiarii, care au până la 45 de ani, trebuie să aibă o contribuţie iniţială de până la zece la sută din valoarea contractului. Costul maxim al locuinţei poate fi de un milion de lei.
Ulterior, programul a fost extins, iar statul oferă compensaţii bugetarilor şi familiilor cu mulţi copii. În acest an, autorităţile şi-au propus să ajute trei mii de moldoveni să îşi cumpere locuinţe prin programul "Prima Casă".
- Un tânăr de 20 de ani din Capitală, reținut pentru furt (VIDEO)
- Moldovenii au prins gustul vieţii în rate. Credite în valoare de 2,1 miliarde de lei, cerute în ianuarie
- Dis-de-dimineaţă au mers să voteze. Moldovenii spun că astăzi este o zi importantă pentru istoria țării
- ALEGE PUBLIKA. 49,11 la sută dintre oamenii cu drept de vot şi-au îndeplinit datoria de cetăţean