Zeci de mii de persoane au protestat în Algeria faţă de regimul preşedintelui Abdelaziz Bouteflika
Zeci de mii de persoane, majoritatea studenţi, au protestat în Algeria pentru a cincea zi consecutivă, faţă de planul preşedintelui Abdelaziz Bouteflika de a candida pentru un al cincilea mandat, relatează Reuters.
Protestele de marţi au fost primele manifestaţii prezentate în presa de stat algeriană, după ce mai mulţi jurnalişti şi-au manifestat nemulţumirea faţă de interdicţia de publicare a informaţiilor privind protestele.
Agenţia de presă de stat APS a transmis că protestatarii au cerut „schimbare şi reforme”, iar postul de televiziune de stat a difuzat pentru prima dată imagini de la demonstraţiile organizate de studenţi.
Protestatarii s-au adunat în centrul capitalei Alger, dar şi în universităţi, deoarece forţele de ordine le-au interzis să părăsească clădirile facultăţilor. Demonstraţii au avut loc şi în oraşele Bejaia, Tizi Ouzou, Blida şi Bouira.
Preşedintele Abdelaziz Bouteflika a suferit un atac de cord în anul 2013 şi a dispărut din viaţa publică, având doar câteva apariţii publice în ultimii ani. Directorul de campanie al lui Bouteflika a anunţat că preşedintele îşi va depune candidatura în data de 3 martie.
„Nimeni nu poate decide ignorarea Constituţiei. Este dreptul lui să candideze”, a transmis Abdelmalek Sellal, directorul de campanie
- SANDU, CRITICATĂ DE DIASPORĂ. Moldovenii din străinătate spun că Sandu i-a trădat
- Poliția din Turcia a împiedicat desfăşurarea unei manifestaţii prokurde la Istanbul
- Proteste în Albania. Câteva persoane au încercat să intre în clădirea guvernului
- Protestul "Vestelor galbene" a ajuns în Canada. Oamenii au prostestat în faţa Parlamentului