Militari ai Armatei Naţionale din KFOR au participat la un exerciţiu de evaluare
Mai mulţi militari ai Armatei Naţionale din contingentul KFOR-10 au participat la un exerciţiu, desfăşurat marţi, 26 februarie, de Gruparea de Forțe Multinaționale MNBG-W (Multinational Battle Group — West), împreună cu Gruparea de Forțe Multinaționale MNBG-E (Multinational Battle Group — East) în Kosovo.
Antrenamentele au avut ca scop evaluarea abilităţilor contingentelor din cadrul operaţiunii de a se integra într-o structură multinaţională de nivel companie, în special cele legate de procedurile de solicitare a sprijinului aerian pe timpul desfăşurării acţiunilor în teren.
Potrivit scenariului, militarii au fost implicaţi în acţiuni de testare a procedurilor de contracarare a unei eventuale ameninţări, care ar putea afecta siguranţa mediului şi libera circulaţie pe teritoriul Kosovo.
De menţionat că trupele KFOR îşi perfecţionează constant abilităţile de operare cu tehnica de aviaţie şi nivelul de pregătire în cadrul misiunilor de intervenţie. Antrenamentele respective contribuie la creşterea nivelului de pregătire a militarilor care acordă sprijin la executarea misiunilor aeriene.
- Împart bucuriile şi provocările serviciului militar la doi! Câţi gemeni sunt înrolaţi în cadrul Armatei Naţionale
- Statele Unite ar putea ridica sancţiunile impuse militarilor venezueleni care se alătură lui Guaido
- Statele Unite îşi vor întări prezenţa militară în Polonia
- Cazul chirurgului italian FALS: Iubita sa, FOSTA PACIENTĂ a lui Politi, îi ia apărare. Ce soartă îl aşteptă