Dosarul cu ATACUL SÂNGEROS al lui DASAEV asupra a doi sportivi americani, în instanţă. După multe încercări de muşamalizare, va fi închis
Dosarul în care interlopul brăilean Gabriel Daniel Husein, zis Dasaev, este acuzat de înjunghierea, într-un club din Brăila, a doi baschetbaliști americani care veniseră să joace la echipa Cuza Sport a ajuns pe masa judecătorilor la 5 luni de la sângerosul atac. Alături de Dasaev, au fost trimiși în judecată un afacerist vrâncean care l-a găzduit pe interlop două nopţi după producerea atacului și alți 7 inculpați.
Procurorii au strâns probe, au stabilit ce s-a întâmplat în noaptea de 15/16 septembrie 2018, când cei doi sportivi americani au fost atacați, şi au trimis dosarul magistraţilor de la Tribunalul Brăila.
Astfel, au fost trimiși în judecată Daniel Gabriel Husein pentru tentativă de omor, vrânceanul Vasile Tătaru, acuzat că a încercat să găsească alte persoane care să îşi asume vina pentru înjunghierea sportivilor, 3 agenți de pază acuzați de mărturie mincinoasă și alte patru persoane acuzate de tulburarea ordinii publice.
Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori, vrânceanul a încercat să găsească diverse persoane care să ia asupra lor întreaga vină şi să îl scutească astfel pe Dasaev. Anchetatorii susțin că cei doi sportivi americani au fost atacaţi şi înjunghiaţi de Dasaev fără să aibă vreo vină, în timp ce stăteau liniştiţi la masa lor și fără să-l provoace în vreun fel pe acesta, având "o atitudine cuviincioasă, chiar retrasă".
În ciuda acestui fapt, la un moment dat, în timp ce a trecut pe lângă grupul sportivilor, Dasaev s-a întors brusc şi l-a lovit pe unul dintre americani în mandibulă, iar de aici a început scandalul.
Sportivii ameircani au fost loviţi cu pumnii şi picioarele, deşi au avut o atitudine defensivă, iar la un moment dat Dasaev l-a înjunghiat cu un cuţit pe unul dintre sportivi. L-a lovit în mod repetat, deşi americanul, rănit fiind, a încercat să plece din club. De asemenea, Dasaev a sărit şi l-a lovit cu cuţitul în zona toracelui şi ambelor mâini şi pe celălalt baschetbalist american.
Astfel, cei doi sportivi au ajuns la spital cu răni care le-au pus vieţile în pericol, susțin procurorii.
După atacul din club, Dasaev a încercat să se ascundă de anchetatori, fiind găzduit de vrânceanul Vasile Tătaru, care a şi încercat să găsească alte persoane care să îşi asume vina pentru înjunghierea sportivilor. În cele din urmă, vrânceanul l-a convins pe interlopul brăilean să se predea.
ROMÂNIA - UE