SUA îndeamnă liderii partidelor învingătoare la parlamentarele din Moldova să înceapă negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare
Alegerile parlamentare de duminica trecută au fost bazate pe o concurenţă liberă şi deschisă, fiind respectate standardele democratice şi drepturile omului. Este poziţia oficială a Departamentului de Stat al SUA exprimată într-un comunicat de presă.
Autorităţile americane felicită moldovenii, Comisia Electorală Centrală și concurenţii care au trecut pragul.
De asemenea, Departamentul de Stat american îndeamnă partidele care au acces în legislativ să înceapă cât mai curând negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare, care să asigure Moldovei o traiectorie democratică, să continue lupta împotriva corupției şi să promoveze reformele în domeniul justiţiei.
În acelaşi timp, Washingtonul recomandă autorităţile de la noi să acorde atenţie la abaterile semnalate de observatorii OSCE, care au monitorizat alegerile, cum ar fi mituirea alegătorilor ca să participe la scrutin. O astfel de abatere a fost depistată şi de Partidul Democrat, care, în ziua alegerilor din 24 februarie, a depus o sesizare în acest sens la CEC.
La rândul său, autoritatea electorală a solicitat Inspectoratului General al Poliţiei să investigheze dacă au fost sau nu cazuri de corupere a alegătorilor.
- Procesele-verbale cu rezultatele alegerilor parlamentare şi ale referendumului au ajuns la CEC. Ce urmează
- Deputații europeni au felicitat Partidul Democrat pentru rezultatele obţinute la alegerile parlamentare
- Europarlamentar: UE trebui să deblocheze asistenţa macrofinanciară pentru Moldova. Guvernul a reuşit să gestioneze situaţia economică din ţară