Câinele lui George H.W. Bush are o nouă slujbă. Cu ce se ocupă patrupedul
foto: Sully, câinele lui George H.W. Bush
Fostul câine însoţitor al preşedintelui George H.W. Bush a ridicat o lăbuţă şi a depus, miercuri, jurământul de credinţă faţă de Centrul Naţional Militar Medical Walter Reed unde va oferi asistenţă veteranilor cu handicap şi cadrelor militare active, scrie agerpres.ro.
Sully H. W. Bush a devenit faimos ca însoţitor canin şi companion constant al celui de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii în ultima perioadă a vieţii acestuia.
După decesul lui Bush, în 2018, Sully a stat aşezat credincios alături de sicriul acestuia depus în rotonda Capitoliului.
În cadrul noului său rol de infirmier la centrul Walter Reed din apropiere de Washington, Sully va oferi susţinere, alinare şi bucurie veteranilor răniţi, familiilor acestora şi personalului spitalului, contribuind astfel la reducerea stresului şi la creşterea stării de bine, au declarat reprezentanţii instituţiei.
''Sully va continua să răspândească dragostea la Spitalul Walter Reed. El a fost un companion iubit când Gampy al meu a avut cea mai mare nevoie de el'', a declarat Jenna Bush Hager, nepoata lui Bush, într-un mesaj publicat joi pe Twitter.
Exemplarul de Labrador auriu este unul dintre cei şapte câini care lucrează la centrul medical din Bethesda, Maryland. Împreună, ei au în medie 2.500 de contacte de-a lungul celor 200 de ore lucrătoare pe lună'', potrivit reprezentanţilor instituţiei.
Sully are în jur de 2 ani şi jumătate, potrivit America's Vetdogs, organizaţia care s-a ocupat de pregătirea lui.
În timpul ceremoniei, care poate fi vizionată în cadrul unei înregistrări video publicată pe Facebook, Sully a stârnit râsete din public când şi-a ridicat capul şi şi-a coborât pieptul pentru a se întinde înainte de a depune jurământul de credinţă faţă de veteranii ''fără promisiunea unor recompense sau a unor mângâieri pe burtică''.
Apoi, el a primit o ''uniformă militară', o vestă nouă pe care o va purta în timpul orelor de lucru.
Labradorului i s-a dat numele Sully după fostul pilot de linie Chesley B. ''Sully'' Sullenberger III, care a devenit faimos după ce, în 2009, a reuşit să piloteze un avion cu probleme astfel încât aeronava a aterizat în siguranţă pe râul Hudson, salvând astfel vieţile celor 155 de pasageri.
Labradorul lui George H.W. Bush a călătorit alături de sicriul fostului preşedinte american, decedat la vârsta de 94 de ani, în zborul spre Washington.
Extrem de bine pregătit să ofere asistenţă, Sully a avut grijă până în ultimul moment de stăpânul său, care se deplasa cu foarte mare greutate din cauza bolii Parkinson de care suferea.
"Chiar dacă familia noastră îi va simţi lipsa acestui câine, suntem liniştiţi să ştim că va aduce aceeaşi bucurie în noua sa casă", a scris pe Twitter fostul preşedinte George W. Bush după decesul tatălui său.