Jurnalistul Nicolae Negru: Deputaţii aleşi pe lista blocului ACUM au toate şansele să stea în opoziţie până la adânci bătrâneţi
Limba lui Andrei Năstase vorbește fără a fi controlată de creier și fără opreliștea naturală pe care o asigură simțul măsurii.
Constatarea aparţine jurnalistului Nicolae Negru într-un editorial semnat pentru Ziarul Naţional şi a fost făcută după ce Năstase a declarat că „frauda de la recentele alegeri parlamentare este de magnitudinea fraudării puse la cale de comuniști, în 1946, când au preluat puterea în România cu forța tancului”.
Mai mult, această prostie, cum o numeşte Negru, capătă și o expresie matematică, un calcul al stupizeniei jurământului de a nu face alianță cu nicio forță politică intrată în Parlament.
În editorialul său de vineri, Nicolae Negru scrie că deputaţii aleşi pe lista blocului ACUM au toate şansele să stea în opoziţie până la bătrâneţile lui Năstase şi Sandu, în condiţiile în care îi vor trata cu aroganţă pe alegătorii PDM şi nu vor lua în calcul că sunt cetăţeni care au votat în mod conştient.
Potrivit editorialistului, majorările de pensii, de salarii şi plăţi sociale ar părea neînsemnate pentru unii dintre membrii blocului "ACUM", dar sunt importante pentru cei care au beneficiat de ele. Asta ar şi explica faptul, scrie el, că PDM a crescut şi în sondaje, şi la alegeri.
Editorialistul constată că, potrivit observatorilor internaționali, cetățeanul a avut, în general, libertatea să voteze concurentul preferat. Tot el mai susţine că, fie le place unora sau nu, uneori acest concurent s-a nimerit să fie Partidul Democrat şi trebuie să aibă curajul să-i recunoască și adversarului niște șanse şi plusuri.
Un alt motiv pentru care Blocul "ACUM" nu a luat mai multe mandate de deputat este că tinerii nu i-au acceptat pe Năstase și Sandu drept „salvatori", de asta şi mulţi nu au participat la alegeri. Jurnalistul a scris şi despre declaraţia recentă a lui Năstase, care a comparat alegerile parlamentare din 24 februarie cu fraudarea de către sovietici, în 1946, a alegerilor din România.
"Frauda de la recentele alegeri parlamentare este de magnitudinea fraudării puse la cale de comuniști, în 1946, când au preluat puterea în România și în alte state ocupate cu forța tancului", a spus Andrei Năstase, lider PPDA.
Această declaraţie, în opinia lui Nicolae Negru, dovedește a câta oară că limba sa vorbește fără a fi controlată de creier și fără opreliștea naturală pe care o asigură simțul măsurii.
Mai mult, prostia invocării alegerilor din 1946, în România, capătă și o expresie matematică. E și un calcul al stupizeniei jurământului de a nu face alianță cu nicio forță politică intrată în Parlament, a mai scris editorialistul.
Nicolae Negru a mai precizat că superioritatea morală a blocului „ACUM” a fost cotonogită prin dezvăluirile lui Dorin Chirtoacă privind participarea lui Andrei Năstase la privatizarea nu tocmai transparentă a companiei „Air-Moldova” în folosul nașului său. În loc să-i ceară explicații și, eventual, retragerea din cursa electorală a lui Andrei Năstase, Maia Sandu şi alţi colegi au preferat să tacă.
După alegerile parlamentare, liderii PAS-PPDA au spus de mai multe ori că alegerile au fost fraudate şi că nu vor face coaliţie cu nicio formaţiune care a intrat în Parlament.
Politică
- Alexandru Tănase, despre inițiativele blocului ACUM: Vă imaginaţi în ce haos am exista noi? Este din domeniul fantasticului
- Va rezista Moldova sau nu fără Guvern. Vlad Plahotniuc: Deputații aleși ai Blocului ACUM trebuie să-și asume CRIZA, pe care o provoacă în țară
- Sergiu Sîrbu: Nu cred în sinceritatea Maiei Sandu, care a spus că nu poate să se așeze la masa de negocieri cu PDM
- Alexandru Slusari se consideră mai bun decât șeful său de partid, Andrei Năstase. Cu ce se laudă pe rețelele de socializare