Un diplomat american în Rusia avea în bagaj un obuz de mortier
Un obuz de mortier, neutralizat, a fost găsit, sâmbătă, în bagajele unui angajat al ambasadei Statelor Unite ale Americii în Rusia, au indicat autorităţile ruseşti în mass-media locale, Moscova calificând incidentul drept o "provocare", potrivit AFP.
În timpul unor controale la intrarea în terminal pe aeroportul moscovit Şeremetievo - cel mai important din ţară - "un obiect asemănător cu un obuz a fost găsit în bagajele unui angajat al ambasadei SUA", a afirmat pentru agenţia Ria Novosti o sursă a ministerului rus al Afacerilor străine. "Geniştii au confirmat că este vorba despre un obuz cu un detonator dar fără materie explozivă", a continuat sursa, indicând "o provocare", potrivit News.ro.
"Pare că Statele Unite încearcă să testeze fiabilitatea securităţii Rusiei nu doar în exterior, organizând regulat raiduri provocatoare cu nave de război şi de avioane aproape de graniţele noastre, ci şi în interior. Şi cu implicarea angajaţilor ambasadei sale", a denunţat ministerul, citat de Ria Novosti, scrie digi24.ro.
Potrivit autorităţilor ruseşti, diplomatul are legături cu armata americană şi a afirmat că el a transportat acest obiect pentru "colecţia personală".
După a ratat zborul, individului i s-a permis să plece la New York, dar fără obuz.
Moscova a afirmat că a informat ambasada americană în Rusia despre acest incident şi aşteaptă explicaţii.