Cancelarul austriac critică propunerile preşedintelui francez cu privire la Uniunea Europeana
foto: rfi.fr
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a calificat marţi drept 'utopice' recentele propuneri ale preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la Uniunea Europeană, în special ideea unui salariu minim european, aducând sprijinul său contrapropunerilor germane.
'Există un anumit număr de lucruri pe care le respingem (în ideile preşedintelui francez) şi acesta este motivul pentru care suntem foarte satisfăcuţi' de ideile avansate de Uniunea Creştin-Democrată a cancelarului german Angela Merkel, 'pe care le împărtăşim în mare măsură', a afirmat Kurz la radioul public german.
'Consider că numeroase propuneri (ale lui Macron) sunt utopice, gândindu-mă la ideea unei Uniuni sociale, a unui salariu minim european', a adăugat conservatorul austriac.
Emmanuel Macron a propus crearea unui 'scut social' pentru europeni şi a evocat, în acest context, 'o aceeaşi remuneraţie la acelaşi loc de muncă şi un salariu minim european, adaptat fiecărei ţări'.
Un asemenea proiect 'poate sună bine la modul superficial', dar este 'complet nerealist' din cauza diferenţelor între nivelul de trai din ţările europene şi ar determina fie ca statele cu salarii mici să-şi piardă atractivitatea, fie ca statele mai bogate să finanţeze ele însele apropierea nivelurilor salariale, a comentat cancelarul austriac, scrie agerpres.ro.
'Credeţi că producătorii germani de automobile ar investi în Ungaria sau în Polonia dacă salariile ar fi aceleaşi ca în Germania?', a întrebat el.
Kurz a respins, la fel ca guvernul de la Berlin, orice idee de mutualizare a datoriilor, în contextul în care preşedintele francez propune de multă vreme crearea unui buget semnificativ al zonei euro pentru finanţarea unor proiecte de viitor.
În opinia cancelarului austriac, o astfel de mutualizare a datoriilor ar fi 'foarte periculoasă' pentru că ar incita statele deja puternic îndatorate să continue pe această cale.