Bine de știut! Greşeala pe care o fac toţi părinţii când aleg scaunul auto pentru copil
Maşina a devenit parte din viaţa noastră de zi cu zi, iar atunci când în ecuaţie intră şi un copil, maşina devine cu adevărat indispensabilă. Plecăm în vacanţe, mergem la cumpărături, ducem copiii la grădiniţă sau la şcoală şi apoi ne continuăm drumul către serviciu, scrie realitatea.net.
Călătoriile cu maşina sunt un prilej de distracţie pentru toată familia. Sunt momente în care ne punem la curent cu ce am mai făcut în ultimul timp, când putem cânta împreună sau jucăm diferite jocuri.
Pentru a ne putea bucură de călătoriile cu maşina avem nevoie de siguranţă iar cea a copiilor este primordială, ei fiind mult mai vulnerabili decât un adult.
Legile actuale îi obligă pe părinţi să le asigure celor mici siguranţă prin mijloace potrivite, adică scaunul auto, până la vârsta de 7 ani (136 cm). Însă nu este vorba de respectarea legilor, ci despre conştientizarea pericolului la care îi expunem pe copii atunci când alegem să călătorim fără scaun auto.
Siguranţa o reprezintă sistemele de prindere, iar prinderea în 3 puncte fixe este cea mai bună alegere. În plus, alege un model cu prindere facilă deoarece spaţiul limitat pe care ţi-l oferă maşină îţi va îngreuna sarcina.
- CAZUL CARE A UIMIT O ȚARĂ ÎNTREAGĂ. Un copil, LOVIT și SECHESTRAT în debaraua unei grădinițe (VIDEO)
- ACCIDENT GRAV în raionul Râșcani. Pentru descarcerarea victimelor a fost nevoie de intervenția salvatorilor (FOTO)
- CUTREMURĂTOR! Un copil de doi ani a ajuns la spital, după ce căruţa condusă de mama lui beată s-a răsturnat
- Poate fi numită MAMĂ? Un avion de pasageri s-a întors în timpul zborului, după ce o femeie și-a uitat copilul în aeroport