Metodele controversate prin care companiile ne fac să ne punem mai mult zahăr în cafea
Pentru că nu sunt responsabile faţă de societate ci faţă de acţionari, cărora trebuie să le aducă profit, marile companii au datoria să încurajeze consumul. Uneori, ele fac acest lucru prin mijloace controversate, la limita legii sau a moralităţii. Acesta ar putea fi şi cazul industriei zahărului din SUA, scrie Business Magazin.
În Germania, mai mulţi medici pneumologi au susţinut recent că actualele limite impuse emisiilor poluante ale maşinilor diesel sunt exagerate deoarece nu reprezintă un pericol serios pentru sănătate. Doctorii au recunoscut ulterior că datele pe care le-au folosit sunt inexacte după ce un ziar german le-a indicat eroarea.
Scandalul Dieselgate în care sunt implicaţi producătorii auto germani este binecunoscut, la fel şi cercetările controversate (pe maimuţe şi chiar oameni) pe care le-au finanţat. Scandalul Dieselgate este destul de recent şi sunt puţini cei care contestă faptul că poluarea produsă de motoarele cu combustie internă este periculoasă pentru sănătate. Însă ceea ce au susţinut în public medicii germani aminteşte de puterea pe care o au banii, afacerile şi interesele asupra cercetărilor ştiinţifice.
În SUA, locul de unde a pornit scandalul care remodelează acum industria auto, o altă controversă persistă de zeci de ani: contribuie sau nu zahărul la producerea bolilor de inimă? Industria zahărului a plătit bani grei unor cercetători să conteste literatura de specialitate de până atunci şi să dovedească că nu. Efectele acelor „clarificări” au ecouri şi în prezent, cu toate că de atunci a trecut o jumătate de veac.
Într-o lucrare publicată în JAMA Internal Medicine în 2016, o echipă de cercetători sugerează că în anii 1960 industria zahărului a plătit oameni de ştiinţă pentru a opaciza relaţia dintre zahăr şi bolile de inimă, trimiţând astfel pe drumuri greşite ştiinţa nutriţională şi reglementările pentru anii ce vor urma. Mai aproape de zilele noastre, doi cercetători de la Universitatea Columbia contestă aceste idei, spunând nu sunt susţinute de dovezile adunate de-a lungul timpului şi că, promovând teoria unei "conspiraţii a zahărului", este împiedicată înţelegerea felului în care se face în realitate ştiinţa.
În 2016, după consultarea unor documente interne ale industriei, cercetătorii de la Universitatea din California, San Francisco (UCSF), au descoperit că un grup de lobby numit Sugar Research Foundation (SRF – Fundaţia pentru Cercetare a Zahărului) a plătit oameni de ştiinţă de la Harvard să revadă ceea ce literatura spunea în urma unor cercetări din anii 1950 despre rolul grăsimilor şi zahărului în bolile de inimă. Analiza, publicată în 1967 într-un jurnal de specialitate de prestigiu, a minimalizat rolul zahărului şi, în schimb, a dat o importanţă mai mare, în sens negativ, grăsimilor saturate. În 2017, acelaşi grup UCSF a publicat o altă lucrare în care susţine că în anii 1960 SRF a oprit finanţarea cercetărilor care începeau să arate că şobolanii cu dietă bogată în zahăr aveau niveluri ridicate de trigliceride, ceea ce creşte riscul bolilor cardiace. „Au putut să schimbe cursul discuţiei despre zahăr timp de decenii", a declarat Stanton Glantz, unul dintre cercetătorii de la UCSF, pentru The New York Times.
Echipa de la UCSF a analizat, de asemenea, simpozioane şi articole mai vechi. În 1954, spun cercetătorii californieni, preşedintele fundaţiei, Henry Haas, a prezentat un discurs care evidenţiază potenţialul reducerii consumului de grăsime de către americani şi recâştigarea acelor calorii sub formă de carbohidraţi, ceea ce ar creşte consumul de zahăr pe cap de locuitor cu mai mult de o treime, notează Reuters.
În 1962, o analiză de nutriţie a Asociaţiei Medicale Americane a indicat că dietele cu conţinut scăzut de grăsimi, dar cu conţinut ridicat de zahăr de fapt pot favoriza dezvoltarea colesterolului. Doi ani mai târziu, vicepreşedintele SRF John Hickson a propus ca fundaţia să lanseze un program de amploare pentru a contracara "atitudinile negative faţă de zahăr".
Din ce în ce mai mult, rapoartele epidemiologice sugerau că mai degrabă zahărul din sânge decât colesterolul sau hipertensiunea arterială este un indicator mai bun al depunerii plăcii în interiorul arterelor.
La două zile după ce The New York Herald Tribune a publicat un articol de o pagină despre legătura zahărului cu bolile de inimă în iulie 1965, SRF a aprobat "Proiectul 226", o revizuire a literaturii despre metabolismul colesterolului sub conducerea lui Mark Hegsted, profesor de nutriţie care mai colaborase cu fundaţia, şi a lui Fredrick Stare, un alt nutriţionist de la Harvard cu legături financiare cu industria zahărului. Autorii Proiectului 226 au primit în cele din urmă 6.500 dolari, sau 48.900 de dolari în valoarea din 2016 a monedei, de la SRF.
Nouă luni mai târziu, scriu Laura A. Schmidt şi colegii săi de la Universitatea California, Hegsted a explicat că proiectul a fost întârziat repetat pentru a actualiza analiza cu dovezile apărute între timp şi care legau zahărul de bolile de inimă.
Până în septembrie 1966 Hickson a solicitat drafturi ale analizelor de revizuire a literaturii de la cercetătorii de la Harvard, însă nu există dovezi directe că fundaţia a adăugat comentarii sau a editat proiectele. Pe 2 noiembrie, Hickson a aprobat ultimul draft ca fiind "ceea ce am avut în minte". Analiza în două părţi, care concluzionează că singura schimbare necesară pentru a preveni bolile cardiace ar fi reducerea aportului de grăsimi alimentare, a fost publicată în NEJM în anul următor, fără a fi menţionată participarea sau finanţarea din partea SRF. Jurnalul nu a solicitat dezvăluirea conflictelor de interese până în 1984.
Aceste concluzii sunt exagerate şi nu sunt susţinute complet de dovezi, arată un articol publicat anul trecut în revista Science, de altfel una prestigioasă.
"Noi nu pretindem că industria zaharului nu a avut nicio influenţă asupra cercetării privind nutriţia la Harvard sau pe teren în general", spune articolul, citat de revista The Verge, care a făcut şi ea o incursiune în „interiorul luptei privind conspiraţia zahărului”. "Dar credem că nu există niciun motiv întemeiat pentru a concluziona că sponsorizarea de la SRF a unei revizuiri a literaturii a influenţat în mod semnificativ cursul ştiinţei şi politicii alimentare". Mai mult, alte câteva grupuri de lobby pentru industria alimentară – cum ar fi industria cărnii şi cea a produselor lactate – au finanţat la acea vreme cercetări asemănătoare.
"A concentra totul asupra industriei zahărului, în opinia noastră, înseamnă să nu redai întreaga imagine", a menţionat David Merritt Johns, doctorand la Departamentul de Ştiinţe Sociomedicale din Columbia şi unul dintre autorii articolului din Science. SRF încă mai există, sub numele de Sugar Association (Asociaţia Zahărului).
Astăzi, ştim că introducerea în alimentaţie a multor zaharuri adăugate – spre exemplu în sucuri – precum şi a unor tipuri de grăsimi, cum ar fi grăsimile trans, poate creşte riscul de boli de inimă sau de diabet. Însă, în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, când obezitatea şi bolile de inimă începuseră deja să devină epidemii pentru americani, dovezile nu erau clare. Până în anii 1960, grăsimile au devenit un vinovat plauzibil, iar unii cercetători bănuiau şi zahărul. La acea vreme, era ceva normal ca industria alimentară să finanţeze cercetările, iar revistele nu cereau cercetătorilor să dezvăluie de unde provin banii lor, explică Johns pentru The Verge.
Cercetătorul de la Harvard Mark Hegsted a fost unul dintre cei plătiţi cu 6.500 de dolari de industria zahărului pentru a revizui cercetările privind grăsimile, zahărul şi bolile, potrivit The New York Times. Rezultatele sale, publicate în 1967 în New England Journal of Medicine, învinovăţeau mai degrabă grăsimile saturate decât zahărul pentru apariţia sau agravarea bolilor de inimă. Mai mult, SRF a avut mână liberă în a alege ce analize trebuia revăzute. "Hegsted şi colegii săi au aplicat un dublu standard asupra criticii lor privind dovezile epidemiologice, experimentale, şi mecanice care leagă zahărul de bolile de inimă", a precizat Cristin Kearns, profesor asistent la Şcoala de Stomatologie a Universităţii din California.
Acestea fiind spuse, Johns crede că Hegsted avea „o reputaţie de individ foarte scrupulos“ şi a făcut şi alte studii, ale căror rezultate nu s-au aliniat cu direcţia dorită de finanţatorii săi, cum ar fi Institutul Nord-American al Cărnii. „Sub conducerea lui Reagan, Hegsted va fi îndepărtat de munca sa de a dezvolta primele ghiduri dietetice americane după ce propunerea sa de reducere a consumului de grăsimi a provocat furia industriei cărnii de vită“, se arată în articolul Science. Iar în 1977, Obiectivele Dietetice pentru Statele Unite, care au fost editate în principal de Hegsted, au recomandat, de asemenea, scăderea consumului de zahăr cu 40% din cauza legăturii sale cu cariile dentare şi, posibil, cu diabetul zaharat.
Accentul pe grăsimile din dietă a continuat să influenţeze liniile directoare pentru anii următori. În anii 1980 şi 1990, americanii au fost încurajaţi să mănânce mai puţine alimente grase. Ca rezultat, toate tipurile de grăsimi – bune şi rele – au fost reduse, în timp ce aportul de zahăr a crescut, spune Walter Willett, profesor de epidemiologie şi nutriţie la Şcoala de Sănătate Publică T.H. Chan din cadrul Harvard. Unii cred că aceasta a fost scânteia care a aprins epidemia de obezitate care afectează SUA în prezent, scrie The New York Times. Mai mult de 30% dintre adulţii americani sunt obezi; şi obezitatea costă SUA aproximativ 147 miliarde de dolari pe an. "Acest demers a fost, din nefericire, mai mult rezultatul unor oameni bine intenţionaţi care nu au acordat atenţie datelor", a subliniat Willett pentru The Verge.
Johns crede la fel. "Răsturnările şi transformările din ştiinţă şi politică nu sunt întotdeauna produsul forţelor răului", spune el. Însă cercetătorii de la UCSF nu sunt de acord cu acest lucru. "Nu ne-am concentrat pe motivaţiile (neobservabile) sau pe etica anumitor persoane", a explicat Kearns. "Accentul nostru este pus pe înţelegerea impactului programului de cercetare al industriei zahărului, care se întinde pe mai mult de 50 de ani".
Un lucru este clar: industria alimentară continuă să finanţeze cercetările de astăzi – cu consecinţe directe. În 2015, The New York Times a scris că gigantul Coca-Cola a plătit cercetători să distragă atenţia publicului de la legătura dintre băuturile cu zahăr şi obezitate. Iar în 2016, The Associated Press a arătat că producătorii de dulciuri au finanţat un studiu care spune că acei copii care mănâncă bomboane au o greutate mai mică decât aceia care nu fac acest lucru. "Într-o lume ideală, probabil că cercetarea în domeniul nutriţiei ar fi mult mai puternic finanţată de guvern", a punctat Johns, "însă guvernul are resurse limitate de bani şi trebuie să aleagă priorităţile".
În SUA, circa 610.000 de persoane mor în fiecare an din cauza bolilor de inimă, potrivit datelor oficiale, ceea ce face ca aceste afecţiuni să fie principala cauză de deces atât la femei, cât şi la bărbaţi. Când producătorii de alimente au eliminat grăsimile, au adăugat zahăr. Cantităţile mari de zahăr sau grăsimi sunt nocive pentru sănătate, iar efectele lor sunt greu de separat, spune Marion Nestle, de la Universitatea New York. De aceea, pare rezonabil ca doza zilnică de zahăr să nu depăşească 10% din caloriile consumate.