SUEDIA ACUZĂ RUSIA DE SPIONAJ. Autorităţile cer repatrierea unui diplomat rus
Suedia a cerut repatrierea unui diplomat rus suspectat de spionaj. Cel puţin asta susţine presa suedeză, care face referire la surse din cadrul Ministerului de Externe de la Stockholm, unde ambasadorul Rusiei a fost convocat ieri seara.
Un reprezentant al diplomaţiei suedeze a confirmat că ambasadorului rus, Victor Tatarinţev, i s-a cerut să-l repatrieze voluntar pe unul dintre subordonaţii săi, suspectaţi de spionaj.
La sfârşitul lunii februarie, autorităţile de la Stockholm au arestat un cetăţean suedez, în vârstă de 46 de ani, care ar fi fost recrutată de un spion rus care lucra sub acoperire diplomatică.
Numele acesteia nu a fost dezvăluit, dar se ştie că a activat în domeniul tehnologiilor informaţionale.
Recent, în Estonia, un maior şi tatăl acestuia au fost condamnaţi pentru spionaj în favoarea Rusiei.
Reamintim că un caz similar a avut loc şi în Republica Moldova, unde ex-deputatul Iurie Bolboceanu a fost condamnat la 14 ani de puşcărie pentru trădare de patrie şi spionaj.
Fostul parlamentar a oferit informaţii cu caracter social, politic şi economic unor agenți sub acoperire ai Serviciile secrete ruse, în schimbul unor sume uriaşe de bani.
- LACRIMI ŞI DURERE în Rusia. Actorul Vladimir Etuş a fost condus pe ultimul drum
- NU SE POATE NUMI MAMĂ. O femeie din Rusia a născut la o petrecere şi a aruncat micuţul ÎN GUNOI ca să se poată distra mai departe (FOTO)
- Rusia a lansat bombardamentul: Cel puțin 13 persoane și-au pierdut viața, printre care șase copii