Statistici privind violenţa în familie din Moldova: Timp de doi ani, au fost emise 6.000 de ordine de restricţie pentru BĂRBAŢI
Timp de doi ani, poliţiştii au emis şase mii de ordine de restricţie pentru agresorii din familie.
Datele Inspectoratului General al Poliţiei arată că, din martie 2017, când a intrat în vigoare noua lege cu privire la combaterea violenţei, 95 la sută dintre persoanele care au primit interdicţia de a se apropia de victime şi locuinţă au fost bărbaţi.
În 2017 şi 2018, peste 5600 de victime ale violenţei în familie au fost femei, iar 350 - bărbaţi. De asemenea, statistica tristă arată că în fiecare săptămână, o persoană îşi pierde viaţa din cauza violenţei, iar, anual, cinci victime ale acestui fenomen sunt predispuse la suicid, doar pentru a scăpa de calvarul prin care trec.
Oraşele unde au fost semnalate cele mai multe abuzuri Chişinău, Ialoveni, Orhei şi Bălţi. În cadrul unei conferinţe de presă, una dintre victimele violenţei şi-a împărtăşit suferinţa. Femeia spune că a răbdat comportamentul soţului, doar de dragul celor doi copii.
"Eu trăiam defapt că, eu am trăit fără tată şi copii mei să nu trăiască fără tată. În timp ce am avut ordonanţa de protecţie am rezolvat toate... am divorţat. Acum trăiesc cu copii mei aparte, trăim liniştit, totul este bine", povesteşte Nicoleta, o victimă a violenţei în familie.
Prezenţi la eveniment, reprezentanţii Asociaţiei împotriva violenţei au menţionat că majoritatea victimelor, care ajung în centre de plasament pentru consiliere şi adăpost temporar spun că au ezitat să denunţe abuzurile din cauza
steriotipurilor din societate.
"Ştiu că foarte multe femei rabdă violenţa de dragul copiilor ca să crească într-o familie completă. Dar acesta este cel mai mare risc, deoarece copiii preiau comportamentul agresiv. Femeile se adresează foarte tardiv pentru că se tem să fie blamate. Noi suntem încă o ţară foarte steriotizată", a declarat Veronica Cernat, manager al Asociaţiei împotriva violenţei.
Şi şeful adjunctul al IGP, Gheorghe Cavcaliuc i-a îndemnat pe cei care se confruntă cu acest fenomen să nu ezite să ceară ajutor.
"Poliţia Naţională încurajează societatea să se implice în prevenirea cazurilor de violenţă în familie, să spunem cu toţii "Nu violenţei". Poliţia Naţională încurajează societatea şi victimele ale violenţei în familie care trăiesc în calvar şi nu au curajul să iasă să spună despre ceea ce trăiesc", a spus Gheorghe Cavalciuc, şeful-adjunct al IGP.
Principalele cauze care duc la violenţa în familie sunt: alcoolul, conflictele și lipsa educaţiei.
- Moldova participă la prima reuniune ministerială a Parteneriatului pentru Cooperarea Energetică Transatlantică și Forul de Investiții din Houston
- COMPETIŢIE DE MARE ANVENGURĂ. 11 sportivi moldoveni participă la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympic
- Moldova analizează posibilitatea diversificării surselor de gaze, inclusiv prin importul gazului natural lichefiat din SUA