Apple anunţă noile iPad Air şi iPad Mini cu hardware mai puternic şi suport pentru Apple Pencil
Apple pregăteşte un eveniment de lansare pe data de 25 martie, însă compania pare să dorească să scape de anunţurile mai puţin importante repede, întrucât a pus deja la vânzare două noi tablete iPad. Este vorba despre noul iPad Air cu ecran de 10,5” şi noul iPad Mini (numele oficiale), echipate cu hardware îmbunătăţit faţă de generaţiile precedente şi suport pentru stylus-ul Apple Pencil. Acestea vor umple golurile din oferta de tablete Apple, care erau fie foarte ieftine, fie foarte scumpe.
Noul iPad Air cu ecran de 10,5” pare să fie mai degrabă o fuziune între vechea generaţie iPad Pro şi iPad Air 2. Acesta vine într-o carcasă mai subţire şi cu ramă mai mică decât în cazul lui iPad 7 cu ecran de 9,7”, însă integrează hardware mai puternic, un display mai performant şi vine acum cu suport pentru Apple Pencil 1. La baza hardware-ului noului iPad Air stă chipset-ul Apple A12 Bionic, cel care se regăseşte şi în cele mai recente dispozitive iPhone XS, XS Max şi XR.
Diferenţele între acest model şi iPad 7 sunt evidente: pentru 200 de euro în plus, primeşti un display puţin mai mare cu rezoluţie îmbunătăţită (2.224 x 1.668 pixeli), calibrat pentru standardul de culoare DCI P3 cu luminozitate de 500 nits şi compatibilitate cu tehnologia True Tone. De asemenea, avem de a face cu un chipset semnificativ mai puternic (Apple A12 pe 7 nm vs Apple A10 pe 16 nm), suport pentru Smart Keyboard prin intermediul unui smart connector şi opţiuni de stocare extinse. Noul iPad Air porneşte de la 64 GB şi poate fi configurat şi cu 256 GB. Asemeni oricărui iPad din trecut, există o opţiune de a alege un model cu 4G, tableta fiind compatibilă atât cu nano-SIM-uri, cât şi cu eSIM.