SUA acuză Rusia şi China de creşterea riscului unui război în spaţiu
SUA au acuzat marţi Rusia şi China de creşterea riscului unui conflict în spaţiu, în special prin dezvoltarea armelor antisatelit, în mijlocul unei dezbateri asupra unui tratat de menţinere a păcii în spaţiu, informează AFP, citează digi24.ro.
Experţi din 25 de ţări, inclusiv din China, Rusia şi SUA, s-au reunit de luni, cu uşile închise, la Geneva, pentru a încerca să pună bazele unui acord privind prevenirea cursei înarmărilor în spaţiu.
Beijingul şi Moscova au susţinut organizarea acestei reuniuni a Grupului de Experţi Guvernamentali (GGE), programată să dureze până în 28 martie, sub preşedinţia ambasadorului brazilian pe lângă Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Dezarmare, Guilherme de Aguiar Patriota.
Dar într-un discurs la Conferinţa pentru Dezarmare, ce se desfăşoară la Palatul Naţiunilor, oficiul ONU din Geneva, secretarul de stat adjunct american, Yleem Poblete, a pus la îndoială sinceritatea angajamentului Chinei şi Rusiei la discuţiile GGE.
"Cum putem crede că (Rusia) este serioasă în privinţa prevenirii cursei înarmărilor în spaţiu de vreme ce ea dezvoltă arme antisatelit cu lansare de pe Pământ?", s-a întrebat retoric oficialul american.
Yleem Poblete, care activează la Biroul de control al armamentelor din cadrul Departamentului de Stat, a acuzat de asemenea Moscova că încearcă să construiască lasere capabile "să orbească sau să avarieze sateliţi".
Ea a criticat apoi China pentru dezvoltarea de instrumente pentru bruiajul emisiilor prin satelit, precum şi a rachetelor capabile să lovească "sateliţi cu orbita joasă".
"Având în vedere toate acestea, este dificil de evaluat sinceritatea angajamentului Chinei în favoarea prevenirii cursei înarmărilor în spaţiu", a declarat responsabila diplomatică americană.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a decis crearea unei Forţe spaţiale, iar Pentagonul a prezentat o propunere în acest sens la începutul lunii martie în Congres.
Acest anunţ a provocat o îngrijorare profundă pe plan mondial, dar experţii consideră că cele trei mari puteri au multe de pierdut în cazul în care discuţiile în curs de desfăşurare eşuează, dată fiind importanţa crescândă a tehnologiei prin satelit în afacerile civile şi militare.
Reuniunea GGE va publica un raport numai dacă toate naţiunile vor ajunge la un consens cu privire la conţinutul său.
Experţii vor încerca să se pună de acord asupra unei liste cu "elemente" care ar putea constitui baza unui viitor tratat, a apreciat ambasadorul brazilian.