FIRST LEGO League Moldova 2019. Două echipe naţionale ne vor reprezenta la nivel INTERNAŢIONAL
Roboții le-au devenit cei mai buni prieteni, iar probele de îmblânzire a mașinăriilor și provocărilor inginerești sunt un test pe care îl trec cu brio de fiecare dată.
Este vorba de participanții competiției naționale FIRST LEGO League Moldova, ediția locală a celui mai mare concurs internațional în domeniul tehnologiei și roboticii, dedicat copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani.
Finala concursului s-a desfășurat în weekend la Chișinău și a reunit 32 echipe din toată țara. Premiul mare anunțat de organizatori l-a constituit dreptul de a reprezenta Republica Moldova la Campionatul Internațional Deschis FIRST LEGO League, desfășurat în luna mai, în Turcia. Astfel, două echipe, ”RoboRangers” din Chișinău și ”Way2Win” din Bălți, deținătoare ale titlurilor de Campioană și respectiv, Vicecampioană, au primit premii bănești pentru călătoria la etapa internațională a competiției.
FIRST LEGO League Moldova 2019 a adunat un număr record de 62 de echipe de robotică din toată țara, ghidate de 80 de antrenori, care și-au demonstrat cunoștințele pe parcursul celor două semifinale, desfășurate în perioada 16-17 februarie.
În Marea Finală au acces 32 din cele mai bune echipe care au concurat pentru cele 11 trofee puse în joc, dar și pentru Premiul Mare.