Radovan Karadzic, supranumit măcelarul din Balcani, condamnat definitiv la închisoare pe viaţă
Radovan Karadzic, supranumit "măcelarul din Balcani", a fost condamnat definitiv la închisoare pe viaţă. Sentința a fost pronunţată de judecătorii Tribunalului Penal Internaţional al ONU.
Fostul lider politic al sârbilor bosniaci, în vârstă de 73 de ani, a fost găsit vinovat de zece capete de acuzare, printre care genocid, crime împotriva umanității şi de plănuirea masacrului de la Srebreniţa din iulie 1995.
Atunci au fost omorâți peste şapte mii de musulmani, bărbați și băieți. Tot el e responsabil de asedierea oraşului Sarajevo, în timpul căruia au murit peste zece mii de oameni. Karadzic a încercat să ducă până la capăt epurarea etnică a Republicii Srpska, parte a actualei federaţii Bosnia-Herzegovina.
În 2016, fostul lider politic al sârbilor bosniaci a fost condamnat la 40 de închisoare de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, dar a făcut apel. Karadzic a fost preşedintele Republicii Srpska în anii '90.
În urmă cu doi ani, fostul comandant militar al sârbilor bosniaci, Rako Mladic, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru acuzaţii similare.