Astăzi va avea loc Şedinţa de constituire a Parlamentului nou-ales din legislatura a X-a
Şedinţa de constituire a Parlamentului nou-ales va începe astăzi la ora 13:00. Un decret în acest sens a fost semnat ieri de preşedintele Igor Dodon. Conform regulamentului legislativului, şedinţa va fi prezidată de cel mai în vârstă deputat. În această legislatură, este vorba de socialistul Eduard Smirnov.
Preşedintele Curţii Constituţionale va prezenta raportul privind rezultatele scrutinului, iar şeful statului va ţine un discurs. La şedinţă a fost invitat şi corpul diplomatic acreditat la Chişinău.
La inițiativa Partidului Democrat, Curtea Constituțională a decis renumerotarea legislaturilor, aşa că actualul Parlament este de legislatura a X-a.
În termen de zece zile, deputații formează fracțiunile parlamentare, care trebuie să aibă cel puțin cinci legislatori.
Acum două zile, PSRM a anunțat că deja și-a format fracțiunea, care va fi condusă din nou de Zinaida Greceanîi.
După constituirea legală a Parlamentului, se aleg preşedintele Parlamentului, vicepreședinții şi se formează Biroul permanent.
- Opinie: Blocul ACUM se transformă în blocul A FOST, iar Năstase şi Sandu se vor certa îndată ce va fi formată structura noului Parlament
- CNA a început, de astăzi, un nou ciclu de instruiri anticorupţie la Vamă
- PSRM ŞI-A FORMAT FRACŢIUNEA. Greceanîi, aleasă şefa fracţiunii parlamentare a PSRM
- Mâine, 21 martie, va avea loc prima ședință a Parlamentului