VESTE BUNĂ pentru avicultori. Ouăle şi carnea de pasăre autohtonă ar putea ajunge la consumatorii din UE
Până la sfârşitul acestui an, ouăle şi carnea de pasăre autohtonă ar putea ajunge la consumatorii din Uniunea Europeană. O misiune de la Bruxelles a venit în ţara noastră pentru a face evaluări în acest sens
Câţiva reprezentanţi ai misiunii DG Sante, un departament al Comisiei Europene care răspunde de politica UE în domeniul sănătății și al siguranței alimentare, au venit în ţara noastră şi au evaluat fabricile avicole, sănătatea păsărilor, dar şi condiţiile în care sunt crescute.
Experţii au rămas mulţumiţi de cele văzute dar au precizat că pentru a primi undă verde de la exporturi, avicultorii trebuie să mai treacă şi anumite controale legate de calitatea cărnii în toate etapele de producere.
Anunţul privind posibilul export al cărnii şi ouălelor de pasăre în UE a fost făcut de directorul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Ion Sula, în cadrul întrevederii cu mai mulţi crescători de păsări.
"Produsul final trebuie să fie unul calitativ şi inofensiv. Pentru asta trebuie să poţi demonstra. Atunci când animalele sunt vii sunt libere de anumite boli, iar carnea sacrificată nu mai are reziduri de antibiotice şi substanţe active care au fost folosite, sunt respectate normele de igienă, bunăstare şi sănătate, atunci produsul este unul conform", a menţionat Ion Sula, director ANSA.
Roman Sîrbu are o afacere de familie. Anual, fermierul adună 150 de mii de ouă. O treime este exportată în Irak, iar cinci la sută în mai multe ţări din Africa. Avicultorul spune că marfa sa corespunde tuturor standardelor şi merită să ajungă şi pe piaţa europeană.
"Noi avem câmpurile noastre, iar toată producţia pentru păsări este absolut naturală. Demult corespundem standardelor care ni se cer, ce ţine de bio-securitate şi de tot absolut. Nici în unele fabrici din UE nu sunt unele chestii implementate la nivelul la care sunt la noi. Noi suntem pregătiţi. Este o piaţă cu preţuri competitive pentru noi", a explicat Roman Sîrbu, avicultor.
Şi alţi avicultori susţin că piaţa europeană este una importantă, cu preţuri competitive, iar produsele de la noi nu sunt cu nimic mai rele decât cele din UE:
"Păsările noastre mănâncă doar furaje autohtone. Scoatem păsările şi afară ca ele să fie la aer şi lumină, iar aceste lucruri se resimt în calitatea produsului final, aici mă refer la culoarea gălbenuşului şi culoarea, dar şi textura cărnii".
În prezent, în ţara noastră activează 17 fabrici avicole.