Dan Petrescu a revenit la formația din Gruia. A semnat cu "feroviarii" un contract valabil pe trei sezoane
La mai puțin de un an de la despărțirea de CFR Cluj, antrenorul Dan Petrescu a revenit la formația din Gruia. El îl va înlocui pe banca tehnică a grupării ardelene pe Alin Minteuan. Petrescu a semnat cu "feroviarii" un contract valabil pe trei sezoane.
Tehnicianul român va avea un salariu lunar de 50.000 de euro, plus bonusuri de performanță precum câștigarea titlului și calificarea în faza grupelor Ligii Campionilor sau a Ligii Europei.
Dan Petrescu s-a despărțit de clubul chinez Guizhou Zhiceng și se află la Cluj, unde a deja bătut palma cu oficialii clubului CFR-1907. Antrenorul va sta pe bancă la meciul amical cu Gaz Metan Mediaș, programat pentru sâmbătă 23 martie.
Dan Petrescu a mai fost în această funcție în sezonul 2017-2018 și a cucerit cu "alb-vișiniii" titlul de campioni ai României.
Desemnat de trei ori drept cel mai valoros antrenor român al anului, Dan Petrescu a mai antrenat în România - la cluburile bucureștene Sportul Studenţesc și Rapid, dar și peste hotare, la Wisla Cracovia, Dinamo Moscova, Al Arabi din Qatar și Al Nasr din Emiratele Arabe Unite.