ACUM, Maia Sandu e mai tare, are 14 deputați, comparativ cu 12 a lui Năstase
Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, fracțiunile parlamentare ”ACUM Platforma DA” și ”Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM”, au fost constituite. Procesele-verbale au fost depuse la Secretariatul Parlamentului.
Fracțiunea ”ACUM Platforma DA” va avea 12 deputați. Președintele fracțiunii va fi Andrei Năstase, vicepreședinte – Maria Ciobanu, iar secretar – Dinu Plîngău.
Fracțiunea ”Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM” va fi constituită din 14 deputați și va fi condusă de Maia Sandu. Vicepreședintele fracțiunii va fi deputatul Igor Grosu, iar secretar – Sergiu Litvinenco.
De precizat, din aceste două fracţiuni vor face parte şi câţiva deputați, care reprezintă societatea civilă politizată.
Surse din cadrul PAS și PPDA au declarat pentru actual.md că este vorba despre deputaţii Oazu Nantoi, Dumitru Alaiba, Igor Munteanu și Iurie Reniță, care nu sunt membri ai celor două formațiuni politice. Aceştia au fost, de fapt, împărțiți ca sacii de cartofi de către Maia Sandu și Andrei Năstase, după principiul “unul ţie, altul mie”. În același timp, matematica celor doi lideri ar fi provocat supărări în rândul societății civile, care erau gata să-și creeze propria fracțiune. Ideea nu a fost, însă, epuizată. Sursa citată precizează că certurile continuă dintre Sandu și Năstase, dar și lipsa unei viziuni clare de poziționare și acționare a acestor politicieni, i-ar putea convinge pe cei din ONG-uri să-și creeze propriul grup parlamentar, chiar în această sesiune de primăvară a Parlamentului.
Anterior, presa a mai scris că liderii PAS şi PPDA s-ar fi certat din cauza unor dispute privind numărul de fracţiuni care trebuie să reprezinte binomul în legislativ. Andrei Nastase și-ar fi dorit doar una pe care să o conducă el.
Deși, împreună, cele două formaţiuni au doar 26 de mandate, reprezentanţii acestora au anunțat marţi candidatura Maiei Sandu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, iar a lui Andrei Năstase, la postul de președinte al Parlamentului.
Liderii PAS și al PPDA nu au precizat însă cum ar putea obține sprijinul altor fracțiuni parlamentare, în condiţiile în care resping orice formă de dialog cu celelalte partide reprezentate în Parlament.