Ce se întâmplă dacă plantezi un nuc. Este mai rău decât vă imaginaţi
Nucul este înconjurat de numeroase mituri şi superstiţii. Dincolo de ele, frunzele şi fructele nucului au efecte benefice evidente pentru organism.
În tradiţia populară, nucul trebuie plantat în curtea unui gospodar care vrea să marcheze un eveniment foarte important din viaţa lui, cum ar fi naşterea unui copil.
O altă superstiţie spune că nu este bine să plantăm nuci, întrucât atunci când trunchiul pomului va ajunge să aibă grosimea gâtului celui care l-a planta, persoana respectivă va muri.
Cel mai cunoscut mit despre nuc este însă cel care susţine că nu este bine să dormim la umbra unui pom de acest fel, pentru că frunzele sale conţin mult iod. Desigur, este doar un mit, nu a fost demonstrat nimic din punct de vedere ştiinţific. Un pericol real pentru sănătate poate să apară însă dacă nu depozităm corect nucile. Ele pot fi infestate cu aflatoxină, un mucegai care poate duce inclusiv la dezvoltarea unor forme de cancer, scrie realitatea.net